FOTO/VIDEO Antonie Solomon: de la excursii în Las Vegas la celulă cu opt paturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la excursii în Las Vegas la celulă cu opt paturi
De la excursii în Las Vegas la celulă cu opt paturi

Primarul suspendat al Craiovei a fost transferat ieri la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi unde va sta într-o celulă cu opt paturi. Antonie Solomon are o avere impresionantă fiind obişnuit să ducă o viaţă de lux presărată cu excursii în străinătate, maşini scumpe şi vile de vacanţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Colibaşi, Antonie Solomon va sta în carantină 21 de zile, după care va fi mutat alături de alţi deţinuţi condamnaţi definitiv. În acest timp i se vor face controale medicale, psihologice, educaţie sanitară şi i se va testa gradul de adaptabilitate la condiţiile din penitenciar.



Primarul suspendat va sta într-o celulă cu opt paturi şi va avea dreptul la patru vizite pe lună şi la un singur pachet. Acesta trebuie să aibă maximum zece kilograme de alimente, legume, sau fructe şi 20 de litri de apă minerală sau suc.

Solomon arestat

Aşa arată o celulă cu opt paturi din Penitenciarul Colibaşi



Solomon va vorbi zilnic la telefonul penitenciarului zece minute şi poate să trimită un număr nelimitat de scrisori. Acesta are dreptul să facă şi cumpărături de la magazinul penitenciarului o dată pe săptămână iar o oră pe zi se poate plimba prin curtea interioară a penitenciarului.

Celula Colibasi

 

Edilul suspendat nu este obişnuit nici măcar cu un stil de viaţă modest, darmite cu regulile impuse de penitenciar. Deşi provine dintr-o familie săracă din comuna doljeană Cârna, Solomon a dobândit de-a lungul timpului o avere impresionantă. Acesta deţine mai multe locuinţe printre care şi o superbă casă de vacanţă în localitatea Leamna, aflată la zece kilometri de Craiovei.

image

Vila lui Solomon de la Leamna



Vila dotată cu piscină şi teren de tenis este una dintre cele mai luxoase case din apropierea Băniei fiind construită la începutul aniilor 1990, pe vremea când Solomon deţinea funcţia de director al S.C. COMECHIM S.A. Craiova. Tot de la începutul aniilor 1990 Solomon deţine numeroase spaţii comerciale de pe urma cărora câştigă anual sute de mii de euro.

Având la dispoziţie sume impresionante, edilul şi-a făcut toate poftele în materie de călătorii. Printre ţările vizitate de Solomon se numără Franţa, Statele Unite ale Americii, Italia, Spania, Austria, Anglia  şi Eleveţia. Acesta deţine un Volkswagen Touareg iar ca maşină de serviciu are de ales între un Mercedes clasa E şi un Ford Mondeo Titanium.

Vila Leamna

Antonie Solomon a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul DNA pentru luare de mită şi fals intelectual. În urmă cu două zile acesta acestuia i-a fost prelungit mandatul de arestare ce expira pe 29 martie cu încă 60 de zile.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite