FOTOGALERIE Cine a fost Pazvante Chiorul cu adevărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe obiecte de pe vremea lui Pazvante Chiorul sunt la Muzeul Olteniei
Mai multe obiecte de pe vremea lui Pazvante Chiorul sunt la Muzeul Olteniei

Expresia „De pe vremea lui Pazvante Chiorul“ a făcut înconjurul României, însă puţini ştiu că personajul chiar a existat, la începutul anilor 1800. Osman Pazvantoglu sau Pazvante Chioru, pentru că Oglu înseamnă chior, a făcut mult rău oraşului Craiova.

Povestea lui început în anul 1790, când a fost numit paşe al Vidinului, după ce a arătat că este loial imperiului turcesc, în câteva bătălii.Imediat ce fost numit în funcţie de Selim III, acesta se revoltă şi transformă Vidinul în asezămâmtul unui Paşe rebel. Imediat începe să jefuiască tot ce îi iese în cale, iar cele mai multe atacuri le-a avut asupra Olteniei. În Bănie a devenit cunoscut imediat ca un personaj negativ, în anul 1800. Imediat cum a pus piciorul pe pământ oltenesc, nu a făcut altceva decât să incendieze centrul oraşului şi să fure tot ce îi ieşea în cale. Mai multe case, bisericii au ars din temelie şi au trebuit refăcute. Deşi au trecut mai bine de 200 de ani de atunci, încă se mai observă urmele lăsate de Pazvante Chioru.

pazvante 5

Click aici pentru GALERIE FOTO

Urmele lui Pazvante

Hanul nemţesc a fost incendiat în anul 1800, iar acum din vechea clădire au mai rămas doar zidurile „În momentul în care Osman Pazvantoglu sau Pazvante Chirou ajungea în oraş, toată lumea se ascundea pe unde apuca. În anul 1800 trupele sale, care au fost numite la vremea aceea pazvangii. Din cele 7000 de case care erau construite la vrea respectivă doar 300 au rămas în picioare, restul au fost doborâte la pământ. Oamenii lui Pazvante Chiorul au furat atunci totul.“, a spus  Toma Rădulescu, şeful secţiei de istorie-arheologie din cadrul Muzeului Olteniei.

PAZVANTE 7

Click aici pentru GALERIE FOTO

Citeşte în „ADS Craiova“ povestea pe larg a lui Pazvante Chiroul

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite