FOTO/Craiova: Strada cu primăria a fost deszăpezită până la asflat. Pe restul arterelor şoferii s-au luptat cu stratul gros de zăpadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În jurul orei 15.00, în timp ce pe strada „A.I. Cuza“ se vedea asfaltul, pe „Sfinţii Apostoli“ puteai măsura stratul de zăpadă cu rigla
În jurul orei 15.00, în timp ce pe strada „A.I. Cuza“ se vedea asfaltul, pe „Sfinţii Apostoli“ puteai măsura stratul de zăpadă cu rigla

Ca în fiecare an, A.I. Cuza, strada principală pe care se află sediul municipalităţii a fost curăţată de utialejele de deszăpezire imediat după ce primii fulgii de nea s-au aşternut pe asfalt. Restul arterelor, chiar şi unele centrale, nu au fost la fel de norocoase.

Ninsoarea care s-a abătut asupra oraşului ieri dimineaţă le-a dat mari bătăi de cap şoferilor. Roţile maşinilor au patinat pe omătul proaspăt, tamponările au avut loc în lanţ, distanţele fiind parcurse într-un timp de trei ori mai mare ca de obicei.

VEZI GALERIE FOTO CU STRĂZILE ÎNZĂPEZITE

Prima stradă care a „scăpat“ de zăpadă a fost A.I. Cuza. Ieri, în jurul orei 15, zăpada dispăruse de pe cea mai centrală arteră a Băniei, circulaţia desfăşurându-se în siguranţă. Nu acelaşi lucru putem să spunem de celelalte străzi.

În jurul orei 15.00 circulaţia se desfăşura în siguranţă pe strada A.I. Cuza

De exemplu, pe strada C.D. Fortunescu, o altă arteră centrală, s-a circulat groaznic din cauza stratului de zăpadă gros de câţiva centimetri. Craiovenii din zonă susţin că utilajele au fost văzute mai rar.

Prima ninsoare în Craiova

„Au trecut mai devreme două maşini de deszăpezire dar aveau lamele sus. Nu ştiu unde se duceau că pe aici nu au deszăpezit“, a declarat Marian Anghel, un locatar din zonă.

Prima ninsoare în Craiova

Aceeaşi soartă au avut şi artrele Împăratul Traian şi Eugenia Carada, precum şi alte străzi din cartiere unde traficul s-a transformat într-un haos total.

Municipalitatea foloseşte iarna aceasta aceleaşi autovehicule pe care le-au utilizat şi în sezonul 2009-2010. În total, 83 de buldoexcavatoare, tractoare cu plug şi alte utilaje au pornit azi-dimineaţă pe străzile Craiovei după căderea primilor fulgi de nea.

Planul de deszăpezire al Băniei se întinde pe o perioadă de cinci luni şi costă aproape un milion de euro. Potrivit estimărilor făcute de autorităţi, pentru fiecare zi în care nu este nevoie de intervenţia utilajelor, primăria achită aproximativ 10.000 de euro. Cele 83 de utilaje au fost închiriate de la societăţile Delta AC 93 şi Sondrio, dar şi de la RAADPFL începând cu data de 1 decembrie până în luna aprilie.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite