1 Mai sărbătorit cu un grătar, printre capre şi gunoaie (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii au venit în număr mare pe fosta baltă a Craioviţei pentru a petrece la iarbă verde. Înconjuraţi de animale scoase la păscut, craiovenii s-au îndopat cu mici şi au băut bere pe maidanul de la marginea Băniei.

Fosta baltă a Craioviţei a devenit loc de pelerinaj pentru oltenii pasionaţi de petreceri câmpeneşti. Înarmaţi cu pături, corturi şi multă voie bună, zeci de oameni au luat cu asalt maidanul de pe strada Severinului pentru a marca în stil oltenesc ziua de 1 Mai.  Micii şi hălcile de carne au sfârâit pe grătarele încinse iar berea a stat la rece în lăzile frigorifice.

image

„Păi ce să faci de 1 Mai dacă rămâi la oraş? Ori te duci în parc, ori ieşi la grătar. Noi am ales să facem un grătărel că parcă plimbare prin parc pe burta goală nu merge“, ne-a declarat Vasile Ion, un craiovean de 65 de ani.



Capre la grătar

image

Din peisaj nu au lipsit nici caprele şi vacile, scoase la păscut de localnicii din cartierul învecinat Brestei. În timp ce craiovenii se relaxau la iarbă verde, caprele lui tanti Ioana treceau graţioase pe lângă grătarele încinse.

image
image

„Am fost cu ele la păscut iar acum le duc acasă“, ne explică femeie cărând în braţe unul dintre iezi. Prezenţa animalelor nu i-a deranjat în niciun fel pe craioveni. Oamenii chiar au glumit pe seama animalelor domestice. „În zilele de sărbătoare ies mai rar cu ele ca să nu cumva să ajungă pe grătar“, spune glumind, Ion Tatu (73 de ani), în timp ce rostogoleşte pulpele de pui pe grătar. Pensionarul şi familia sa au ales ca destinaţie de grătar fosta baltă a Craioviţei pentru că este mai aproape de casă şi în plus, e an de criză.



Gunoaie şi miros urât

image

„Noi stăm chiar vizavi, în blocul din Craioviţa. E pentru prima dată când venim aici, anul trecut am fost la Bucovăţ iar în anii trecuţi mergeam la munte. Ce să-i faci, e an de criză. Nu îţi mai permiţi să pleci la munte ca înainte“, spune bărbatul. Nici gunoaiele din apropierea sau mirosul bălţii adus de adierea de vânt nu i-au împiedicat pe olteni să se simtă bine. Mai degrabă aceştia erau preocupaţi de maidanezii ce mişunau prin boscheţi.
„Mai sunt şi gunoaie dar ne-am pus şi noi mai departe să nu vină mirosul. Caprele nu sunt o problemă, mai rău cu câinii ăştia care sunt peste tot“, mai spune Ion Vasile.

Muzică de promenadă în Parcul Nicolae Romanescu

Craiovenii au început sărbătoarea de 1 Mai în Parcul Nicolae Romanescu, unde a fost organizat un concert de muzică de promenadă susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Craiova. După prânz, unii s-au retras în zona Tancodromului, în cartierul Craioviţa, unde au încins grătarele, dar şi o miuţă, profitând de vremea caldă de afară. Locul este unul de tradiţie pentru petrecerea Zilei Muncii, sute de petrecăreţi fiind prezenţi an de an aici, chiar şi înainte de Revoluţia din ’89.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite