FOTOGALERIE Oltenii sunt invitaţi să fie „olimpici la shopping“. Află ce oferte sunt la târgul de haine de la Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 80 de agenţi economici au standurile deschise până duminică, în foaierul Teatrului Naţional din Bănie. Craiovenii s-au prezentat în număr mare încă de la deschiderea de miercuri a Târgului „Olimpiada de Shopping“ pentru a-şi înnoi garderoba cu haine de primăvară şi vară.

Foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu găzduieşte până duminică, 17 aprilie, un nou târg de haine. Ediţia din primăvara aceasta a fost deschisă miercuri, la parterul şi etajul I al clădirii de pe strada A.I. Cuza, participând peste 80 de agenţi economici. „Încasările nu sunt foarte mari, dar sperăm ca în weekend să avem parte de mai mulţi clienţi“, au declarat reprezentanţii firmei care se ocupă de organizarea târgului.

image

În căutarea promoţiilor

Cei mai mulţi vizitatori ai târgului sunt reprezentantele sexului frumos. Acestea au luat cu asalt foaierul teatrului încă de la ora deschiderii. Holurile dintre standuri au devenit chiar neîncăpătoare pentru clientele în căutare de promoţii din colecţia primăvară-vară. „Acum am intrat şi observ că e foarte multă agitaţie. Am vizitat câteva standuri. Sunt preţuri destul de bune şi unele produse par de calitate. Eu caut o geacă de piele şi am văzut deja o ofertă interesantă. O să mai dau câteva ture ca să mă orientez cu preţurile“, ne-a mărturisit Larisa, studentă, 23 de ani. La fel de interesată de ofertele agenţilor economice este şi colega sa, Elena.

Clientele au căutat printre produse

image

„Preţurile nu sunt foarte mari, dar nici mici. Caut o pereche de pantofi. Sper să găsesc ceva pe placul meu“, a mărturisit aceasta. Comercianţii îi aşteaptă pe olteni cu pantofi din piele, al căror preţ începe de la 100 de lei, dar şi cu bluze care costă cel puţin 15 lei. Târgul de haine este deschis astăzi până la ora 18.00, duminică, închiderea având loc mai devreme, la ora 16.00.

Lenjeria intimită marca „Botezatu“ nu a lipsit de la târg

image

Ediţia precedentă, fără succes

Aceasta este cea de-a doua ediţie a târgului de haine în ultimele opt luni. În septembrie anul trecut, acelaşi târg de haine nu s-a bucurat de încasări spectaculoase. Comercianţii s-au plâns la acea vreme că oltenii vin în număr mare la târg, dar cumpără puţine produse, în special ieftine.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite