Elevii craioveni: “Să exmatriculăm violenţa!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii le-au explicat elevilor importanţa unui comportament preventiv
Jandarmii le-au explicat elevilor importanţa unui comportament preventiv

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova în colaborare cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj (CPECA) au desfăşurat astăzi la Grupul Şcolar „Matei Basarab” o acţiune de informare a elevilor, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar.

Sfaturile preventive, promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentelor non-violente, prevenirea delincvenţei juvenile, a consumului de droguri şi traficul de persoane, prevenirea violenţei în sport, dar şi cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice, au fost principalele mesaje transmise de jandarmi şi inspectorul de specialitate al C.P.E.C.A. Dolj elevilor şi profesorilor participanţi.

“Această acţiune derulată sub genericul „Nu abuza de sănătatea ta! / Trăieşte-ţi viaţa fără droguri!” şi „Fii fair-play pe stadion! / Să exmatriculăm violenţa!” s-a bucurat de receptivitate din partea celor 100 de tineri prezenţi, care şi-au manifestat interesul prin multitudinea de întrebări adresate reprezentanţilor celor două unităţi de jandarmi, stabilindu-se totodată şi alte activităţi similare pe viitor”, a declarat lt. Ionuţ Ţapu.

Educaţi împotriva infracţiunilor

Cadrele I.J.J. Dolj şi G.J.Mb. Craiova desfăşoară de la începutul anului şcolar 2009 - 2010 asemenea acţiuni, în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj şi municipiul Craiova, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora şi a activităţii educative.

De asemenea, în cursul zilei de vineri, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au asigurat măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a locurilor de desfăşurare a jocurilor sportive organizate în cadrul ediţiei 2009 – 2010 a Cupei Liceelor.  “Cu această ocazie au fost desfăşurate activităţi de informare a elevilor prin distribuirea de materiale informative, în scopul dezvoltării, în rândul acestora, a comportamentului non-violent şi fair-play-ului”, a adăugat lt. Cosmin Mirea.

Elevii participanţi au dat dovadă de interes, iar la finalul lecţiilor oferite de jandarmi au strigat în cor: “Să exmatriculăm violenţa!”.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite