Craiova: EXCLUSIV Judecător “numitor comun” pentru Gorbunov, Don Costel şi Cocoană, ucigaşul cu Ferrari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: EXCLUSIV Judecător “numitor comun” pentru Gorbunov, Don Costel şi Cocoană, ucigaşul cu Ferrari
Craiova: EXCLUSIV Judecător “numitor comun” pentru Gorbunov, Don Costel şi Cocoană, ucigaşul cu Ferrari

Reporterii de investigaţie ai redacţiei Adevărul de Seară din Craiova au descoperit o legătură interesantă  între cele mai scandaloase cazuri produse de justiţia din Craiova. 

Mai citeşte:
EXCLUSIV Judecătorul vizat de DNA pentru eliberarea ucigaşului cu Ferrari ştie că e urmărit

Serghei Gorbunov, Don Costel şi Adrian Cocoană, ucigaşul cu Ferrari, sunt trei personaje devenite celebre după ce au beneficiat de sentinţe discutabile, emise de Tribunalul Dolj.  Toate cele trei sentinţe au devenit subiecte ale unor scandaluri la nivel naţional şi au indignat opinia publică. Acest aspect nu este singurul numitor comun pe care îl au cele trei cazuri. Numele unui judecător craiovean este legat de toate aceste cazuri controversate.



Clemenţă cu repetiţie pentru Don Costel 

Judecătorul Stan Prodănescu a participat la judecarea pe fond a dosarului lui Costel Iancu, cunoscut ca Don Costel, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi de trei infracţiuni de lipsire de libertate, ameninţare şi lovire sau alte violenţe. Magistratul a hotărât respingerea mandatului de arestare preventivă, cerut de procurori în octombrie 2006. Don Costel a ajuns din nou în faţa judecătorului Prodănescu în data de 25 martie. După două amânări la cererea avocaţilor şi alte câteva înfăţişări Tribunalul Dolj a decis că Don Costel nu reprezintă pericol public.
În minuta şedinţei de judecată, magistraţii din complet, printre care şi Prodănescu, explică sentinţa dată în favoarea lui Don Costel:  “în temeiul articolului 10 al Codului Penal, care se referă la inexistenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată”. Completul a respins acţiunile formulate de părţile civile şi a lăsat cheltuielile de judecată în seama statului.



Vizaţi de procurorii anticorupţie

Procurorii DNA deruleaza o anchetă, după ce Adrian Cocoană a fost eliberat din arest, prin decizia magistraţilor Tribunalului Dolj. Avocaţii familiei tânărului ucis de bolidul Ferrari susţin că procurorii de la DNA s-au sesizat în urma unor acuzaţii de corupţie împotriva magistraţilor care au dispus eliberarea. Avocaţii victimei mai spun că suma cu care s-ar fi plătit eliberarea din arest este de 60.000 de euro.

Din nou Prodănescu

Din completul de judecată de la Tribunalul Dolj care l-a eliberat pe Adrian Cocoană (foto jos) a făcut parte tot judecătorul Stan Prodănescu, alături de Dan Verginică Stănilă şi Bogdan Diaconescu, fiul fostului prefect de Olt, deputatul Marin Diaconescu.



Cocoană, cunoscut şi ca ucigaşul cu Ferrari, a ucis un tânăr în vara anului trecut când a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea şi a intrat pe trotuar. Iniţial Cocoană a fost arestat şi ţinut după gratii de instanţele din Timişoara. Avocaţii lui au obţinut însă strămutarea cauzei al Craiova, unde completul Prodănescu-Diaconescu-Stănilă, de la Tribunalul Dolj, a dispus judecarea în libertate a ucigaşului cu Ferrari.

DNA a confirmat, indirect

DNA a confirmat indirect că există o anchetă cu privire la dosarul Cocoană, însă informaţiile nu pot fi făcute publice. “Informaţii solicitate nu sunt publice, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e, f din Legea 544/2001”, a răspuns Biroul de Presă al DNA. Articolul invocat se referă tocmai la anchetele în curs despre care nu se pot da informaţii.
Judecătorul Diaconescu, singurul care a acceptat să discute, spune că ştie că este urmărit de DNA. “Oricine poate face plângere împotriva magistraţilor. Avocaţii au făcut plângere şi DNA-ul este obligat să cerceteze, însă nu este adevărată acuzaţia”, a spus Diaconescu (foto jos).



Eliberat cu unanimitate

Magistratul Diaconescu, care a fost şi preşedintele completului de judecată care l-a eliberat pe Cocoană a mai spus că eliberarea lui Cocoană nu este decât o măsură provizorie. “Cocoană a avut anumite obligaţii de a nu părăsi localitatea, a venit la audieri şi s-a dovedit că măsura de eliberare a fost una normală. Regula normelor UE prevede să fie stabilit un timp de arest rezonabil cât durează ancheta. Ori, nu s-a stabilit cine e vinovatul. Din câte ştiu, nu s-a făcut nici expertiza. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi fost menţinut în stare de arest nejustificat, dacă s-ar dovedi că taximetristul ar fi vinovat ?”, a spus judecătorul Diaconescu.

       

Pe de altă parte judecătorul Diaconescu susţine că întreg completul a decis că nu poate fi menţinută măsura arestării în mod nejustificat atâta timp cât nu s-a dovedit cine este vinovat. “Toţi cei trei judecători au fost de acord cu sentinţa. Este o măsură provizorie, până se va stabili cine e vinovat!”, a adăugat magistratul.


“S-a implicat în cazul Gorbunov”


“Magistratul craiovean  Stan Prodănescu s-a implicat şi în cazul lui Serghei Gorbunov”, a declarat o sursă judiciară importantă care a dorit să-i fie protejată identitatea. Gorbunov (foto jos centru)fusese eliberat din închisoare şi apoi a devenit suspectul numărul 1 în cazul atacului de la casa de schimb valutar din Braşov, în ianuarie 2009, atac în urma căruia au murit doi oameni, iar un altul a fost mutilat pe viaţă.



Judecătorul de al cărui nume se leagă toate aceste cazuri a evitat să discute cu reporterii pentru a exprima propriul punct de vedere.

Justiţia ajută vinovatul şi nenoroceşte victimele

Aurelia Gărmescu (foto centru jos), mama lui Lucian Reja (foto dreapta jos), îşi plânge şi acum fiul şi spune că încearcă să-l ierte pe ucigaşul cu Ferrari pentru că i-a luat ce avea mai scump pe lume. Aceasta nu este însă singura persoană căreia Adrian Cocoană i-a distrus viaţa şi care se simte sfidată de modul părtinitor în care acţionează judecătorii de la controversatele instanţe Craiovene.  La un an de la accident, Parchetul refuză să permită lui Mircea Preduţ (foto stânga jos), şoferul de taxi lovit de Cocoană, să îşi folosească maşina, sub pretextul că este probă la dosar. Acesta trebuie însă să achite ratele lunare de leasing, fără a mai avea maşina cu care câştiga banii pentru rate şi pentru trai. În aceste condiţii, Preduţ s-a apucat să lucreze la negru, în construcţii, pentru a plăti leasingul la maşina la care nu are acces. Preduţ a lucrat până nu de mult pe o maşină închiriată, însă nu a mai putut plăti zilnic banii firmei de taximetrie. „Am fost şi la şeful poliţiei, nimeni nu a putut să rezolve problema cu maşina. E la Parchetul din Craiova. Toţi îmi spun că avocatul meu e slab”, a spus Mircea Preduţ, care făcea taximetrie din 1997.

               

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image

URMĂREŞTE DEZVĂLUIRILE DIN ZILELE URMĂTOARE, DIN:


Citeşte şi:
Timişoara: EXCLUSIV Cazul „Ucigaşul cu Ferrari”, elocvent pentru justiţia română VIDEO

Justiţia, pe buzele tuturor
Timişoara: Viaţa în roz a vitezomanilor judecaţi pentru crimă


image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite