Două spitalele doljene riscă retrogradarea. Află despre ce unităţi este vorba!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două dintre unităţile spitaliceşti din Bănie vor fi din nou evaluate în toamnă de minister pentru a vedea dacă s-au conformat.

Spitalele doljene încadrate provizoriu de minister în anumite categorii vor fi vizitate din nou în noiembrie de oficialii de la Bucureşti, care vor verifica dacă managerii şi-au făcut temele. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Public Dolj, Ştefan Popescu, i-a spus ieri prefectului că în anumite cazuri există riscul ca spitalele să fie retrogradate, dând ca exemplu Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, încadrat de minister, temporar, în categoria a patra.

„Ministerul avea în plan să le comaseze pe toate cele din Craiova într-unul singur, care să fie încadrat la categoria a treia cu nivel de finanţare IIM, adică foarte bun. Pericolul ar fi să ne trezim în toamnă că le aruncă în categoria a cincea”, i-a spus prefectului reprezentantul DSP Dolj, Popescu precizând pentru „Adevărul” că decizia a fost în mâna autorităţilor craiovene, care nu au fost de acord cu propunerea ministerului. Acesta a explicat că are mari îndoieli asupra faptului că unitatea va reuşi să ducă la capăt planul de conformare trasat de minister, având în vedere că una dintre condiţiile esenţiale este numărul de pacienţi din alte judeţe, indicator care trebuie să se situeze peste 20 la sută. Popescu a mai spus că Bănia a rămas singurul centru universitar din ţară care nu are spital clinic de categoria întâi. Pentru ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova să ajungă în linia întâi, ar fi fost necesară comasarea acestuia cu Centrul de Cardiologie.

Decizia de absorbţie a fost însă suspendată în instanţă, în prezent procesul pe fond cu Ministerul Sănătăţii fiind încă pe rol. Miza: funcţiile Prefectul Nicolae Giugea s-a arătat nemulţumit de faptul că majoritatea spitalelor doljene au fost încadrate în categoriile patru şi cinci. „Nivelul actului medical în Dolj e în aceste categorii din cauza unor orgolii politice. Se ţin unii cu unghiile de nişte funcţii. Doljul e la nivelul de dezvoltare socio-economică pe care şi l-a creat singur”,a spus prefectul. Din datele DSP Dolj, unităţile care vor fi „scoase la lecţie” în luna noiembrie sunt Spitalul Judeţean din Bănie, Centrul de Cardiologie, Spitalul CFR, „Aşezămintele brâncoveneşti” din Dăbuleni, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, precum şi Spitalul de Neuropsihiatrie. Popescu a mai spus că în prezent spitalul din Dăbuleni, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, a înfiinţat secţii necesare pentru îndeplinirea planului de conformare şi este în plin proces de recrutare a medicilor specialişti care urmează să lucreze în aceste secţii.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite