Dorel Stoica: „Am vrut la Craiova, dar nu s-a putut! Acum vreau titlul cu Steaua!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul transfer al Stelei, Dorel Stoica, a precizat că prima sa opţiune la revenirea în Liga I a fost Universitatea Craiova, însă cum nu a putut ajunge la un acord cu oltenii, a ales să vină în Ghencea.

Fundaşul speră să se integreze rapid în colectivul din Ghencea şi îşi propune ca în sezonul următor să câştige campionatul alături de gruparea roş-albastră.

"Am vrut să mă întorc acasă, la echipa care m-a consacrat, dar nu s-a putut şi am vorbit cu nea Piţi. Mă cunoşteam cu băieţii prin prisma meciurilor pe care le-am disputat împotriva lor, sunt nişte băieţi extraordinari şi sper să mă integrez şi eu în atmosfera grupului. Ce poţi altceva să-ţi propui la Steaua decât să câştigi campionatulul" , a declarat Dorel Stoica pentru site-ul oficial al Stelei.

Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, nu a renunţat la ideea de a-l penaliza pe Dorel pentru că nu şi-a respectat clauza din contract şi a semnat cu altă echipă din ţară mai devreme de 2014, solicitându-i despăgubiri de 999.000 de euro. Cazul va ajunge cu siguranţă la comisiile LPF.

4 selecţii şi un gol are fundaşul oltean la echipa naţională, toate în vremea mandatului lui Victor Piţurcă.

120 de meciuri şi 10 goluri are Dorel Stoica la „U“ Craiova în meciurile de campionat.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite