Dina: „Arbitrul mi-a dat galben pentru că m-a confundat cu Ologu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Dina (alb-albastru), în acţiune
Mihai Dina (alb-albastru), în acţiune

Atacantul Universităţii Craiova, Mihai Dina, va lipsi de la meciul de sâmbătă cu FC Timişoara, după ce a primit în partida cu Rapid al patrulea cartonaş galben, care i-a adus o suspendare de o etapă.

Vinovat de acest lucru este arbitrul Mugurel Drăgănescu, care l-ar fi confundat pe Dina cu Marius Ologu, un al jucător al Ştiinţei titular în Giuleşti.

Cei doi seamănă puţin, iar centralul i-a încurcat, după cum susţine Mihai Dina. Acesta a primit un cartonaş galben destul de uşor, la un fault normal de joc, mai târziu aflând şi explicaţia arbitrului.

„Am rămas surprins când arbitrul mi-a acordat galben, însă, mai târziu, în timpul jocului, mi-a spus că-i pare rău, pentru că m-a confundat cu Ologu, pe care îl avertizase de două ori înainte de a-mi da mie cartonaşul galben. Din păcate, nu mai putea face nimic, cartonaşul a rămas consemnat, iar eu voi fi suspendat într-un meci foarte important pentru noi. Am însă încredere în colegi că vor da totul şi nu vor pierde cu Timişoara“, a spus Dina, conform mediafax.

Mihai Dina a primit un cartonaş galben în minutul 6 al partidei cu Rapid, câştigată de olteni cu scorul de 1-0.

Universitatea Craiova va juca în etapa a XXV-a a Ligii I, pe teren propriu, împotriva echipei FC Timişoara, fără patru dintre titularii începutului de retur: Florin Costea - accidentat, Mihai Dina, Andrei Prepeliţă şi Silviu Lung jr. - suspendaţi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite