Deaconu arbitrează Ştiinţa la Braşov. Oltenii nu-l au la suflet, Piţurcă a pierdut cu el la centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Centrală de Arbitri a decis astăzi ca partida de luni, dintre FC Braşov şi Universitatea Craiova (ora 20.30), să fie arbitrată de Alexandru Deaconu.

Bucureşteanul va fi ajutat la cele două margini de asistenţii Eduard Ungureanu şi Nicolae Megheşan, iar rezervă va fi Paul Unimatan. Observatori au fost delegaţi Gheorghe Moise şi Paul Costaş.

Centralul din Capitală nu este un arbitru pe placul oltenilor, chiar dacă el a arbitrat Universitatea de cele mai multe ori în cariera sa (peste 20 de partide).

Deaconu este acuzat şi acum că nu a dat penalty sezonul trecut, la faza în care Florin Costea s-a accidentat grav, în duelul cu portarul lui Poli Iaşi.

În acest sezon, Alexandru Deaconu a fost la centru la singura înfrângere a lui Victor Piţurcă la Craiova, cea de la Târgu-Jiu, 1-3 cu Pandurii.

Celelalte delegări de la meciurile etapei a 11-a:

Unirea Urziceni – Gaz Metan Mediaş
Arbitri:
Andrei Chivulete (central) – Ioan Onicaş, Marius Nicoară (asistenţi)

Rapid – Astra Ploieşti
Istvan Kovacs – Ovidiu Artene, Daniel Hulubei

FC Vaslui – CFR Cluj
Robert Dumitru – Iulian Radu, Vasile Marinescu

FCM Tg. Mureş – FC Timişoara
Cristian Balaj – Zoltan Szekely, Octavian Şovre

Pandurii Tg. Jiu – Sportul Studenţesc
Ovidiu Haţegan – Sebastian Stoianof, Petru Gaşpar

Oţelul Galaţi – Gloria Bistriţa
Teodor Crăciunescu – Gabriel Bârjac, Florin Stănescu

„U“ Cluj – Victoria Brăneşti
Ionel Ivan – Bogdan Velicu, Bogdan Gheorghe

Dinamo – Steaua
Marius Avram - Miklos Nagy, Mircea Orbuleţ.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite