Craiova: Daisuke Soga, dirijorul japonez care a luat urma oltenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Daisuke Soga,  dirijorul japonez care a luat urma oltenilor
Craiova: Daisuke Soga, dirijorul japonez care a luat urma oltenilor

Este pentru a patra oară la Craiova şi se consideră deja personaj mărturie în privinţa schimbărilor care au traversat Bănia din 1990 încoace.

A ales ca decor pentru dialogul nostru scena Filarmonicii Oltenia, locul pe care se în general se simte acasă şi asta i se întâmplă în orice colţ al lumii s-ar afla. Era după o repetiţie cu Orchestra simfonică a Cetăţii Banilor şi după o parte de zi în care muzica fusese mediator între două civilizaţii.
„Sunt bucuros că am venit din nou în Craiova şi este pentru prima dată când totul este altfel. Este o premieră să fiu în sala cea nouă“, spune Daisuke Soga, dirijorul japonez, reîntors printre olteni în cadrul turneului făcut în România pentru a bifa cei 20 de ani care s-au scurs de la cea dintâi prezenţă a sa pe plaiuri mioritice.
S-a purtat olteneşte în primul răgaz pe care l-a avut de la venirea sa aici. A mers la piaţă ca să mănânce mici. Aşa face oriunde i-ar ajunge paşii. „Limba şi mâncarea locului în care mergi trebuie să le cunoşti obligatoriu, iar pentru mine este o plăcere să fac asta“, confirmă dirijorul, care vorbeşte româna, engleza, franceza, germana, italiana şi este decis să mai înveţe şi alte limbi ale pământului. 

Sănătate curată în Parcul Romanescu


Călătoreşte des şi de multe ori ajunge să spună că muzica e asemenea sportului. Te supune şi unui efort fizic pe care trebuie să-l înalţi până la sublimul muzicii. Glumind, face o paranteză şi spune că se străduieşte să rămână sănătos. Astfel a reuşit să revadă Parcul Romanescu, unde a făcut jogging vreo 11 kilometri. Astfel a putut observa locuri, oameni, imagini pe care le păstrează pe retină, pentru ca atunci când le poveşteşte mai departe să le redea cu toată atmosfera în care le-a trăit. Greu îl poţi determina pe dirijorul Daisuke Soga să arate cu degetul lucruri care să nu-i fi plăcut în promenada sa prin lume. Este însă ceva aici, la români, ce crede că e obicei nesănătos: să dai totul peste cap în ultimul moment.

Contrabasul, întâia dragoste

Până la ipostaza de dirijor, a studiat pianul, clarinetul şi contrabasul. Cel din urmă instrument l-a adus în România, la Universitatea de Muzică Bucureşti, unde l-a avut profesor pe maestrul Ion Cheptea. Îi este uneori dor de contrabas, dar alegând dirijoratul susţine că nu le poţi face foarte bine pe amândouă, precizând că „un bun instrumentist trebuie să exerseze în fiecare zi câteva ore“.

Dacă la Craiova a ajuns de patru ori, la Braşov este deja unul de-al lor. Cu Filarmonica de acolo are la activ un turneu în Japonia, două CD-uri înregistrate şi concerte cu orchestra de cameră. Daisuke Soga a lucrat cu cele mai importante orchestre româneşti şi ansambluri muzicale din ţara sa, din Europa, din America. Apoi, numele său este legat de cursurile de master pe care le susţine în România, în Japonia şi în Brazilia. În decembrie speră să urce pe scena Filarmonicii din Arad pentru a face în cele din urmă concertul ce fusese programat pe 22 decembrie 1989. 
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite