Curtea Supremă judecă strămutarea procesului lui Ionuţ Dinu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Iancu (stânga) a fost împuşcată mortal de Ionuţ Dinu, la 25 iunie 2009
Alexandra Iancu (stânga) a fost împuşcată mortal de Ionuţ Dinu, la 25 iunie 2009

Completul nr.2 de judecători de la Secţia penală a ÎCCJ urmează să se pronunţe asupra cererii formulate de avocaţii lui Cristian Ionuţ Dinu, fiul poliţistului Nelu Dinu, de strămutare a dosarului în care a fost condamnat de prima instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere de culpă.

Ionuţ Dinu a fost trimis în judecată pe 19 octombrie 2009, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii. Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi tatăl victimei, Mihai Iancu, au făcut recurs la Curtea de Apel împotriva sentinţei pronunţată pe 1 februarie 2010 de judecătorul arestat pentru luare de mită - Laurenţiu Anghel- de la Tribunalul Dolj, în dosarul de omor întocmit pe numele lui Cristian Ionuţ Dinu.


Alexandra, ucisă a doua oară de judecătorii craioveni

Laurenţiu Anghel, judecătorul care a dat sentinţa, a schimbat încadrarea juridică din omor, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în ucidere din culpă, faptă pedepsită între unu şi cinci ani de închisoare. Fiul de poliţist a fost eliberat din arest în aceeaşi zi în care judecătorul de la Tribunalul Dolj a dat sentinţa.

Ionuţ Dinu a împuşcat-o în cap cu o armă de tir a tatălui său pe Alexandra Iancu (19 ani) o colegă a surorii sale, care stătea cu chirie la familia sa. Fata a murit a doua zi la spital. Iniţial, Ionuţ Dinu a fost arestat şi apoi eliberat după ce a primit trei ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cea de trei ani de închisoare.

Deşi poliţistul Nelu Dinu şi fiul său, Ionuţ, au susţinut că arma s-a descărcat accidental, după ce i-a căzut tânărului din mână, expertiza complexă balistică, traseologică şi fizico-chimică a arătat că tânărul a împuşcat-o pe Alexandra cel puţin cu intenţie indirectă.


 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite