Curtea de Apel Craiova, pierdută la o partidă de pocher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea ce adăposteşte Curtea de Apel Craiova are o istorie cel puţin interesantă. Ridicată între anii 1928-1930, proprietatea a fost pierdută în anii 1930 de către boierul Constantin Năiculescu la un joc de pocher.

Clădirea situată la kilometrul zero al oraşului poartă denumirea de „Casa Titulescu“ fiind ridicată pe locul unde marele diplomat român Nicolae Titulescu deţinea tot o construcţie. Istoricul craiovean Toma Rădulescu spune că propietatea a fost construită de Ghiţă Urdăreanu, socrul lui Ion Titulescu (n.r. tatăl lui Nicolae Titulescu), un personaj important al istoriei Băniei.

Intrarea în Curtea de Apel Craiova

image

„Este bine să ştiţi că această clădire nu arăta cum este acum. Era o casă cu geamlâc, după tipul caselor specifice balcanicilor. Propietarul era Ghiţă Urdăreanu, socrul lui Ion Titulescu, un moşier important al Craiovei, fost prefect de Dolj. A participat la organizarea justiţiei şi a dreptului comercial fiind un personaj important al istoriei Craiovei“,povesteşte istoricul.

Proprietatea familiei Titulescu

Casa moştenită de Nicolae Titulescu a fost vândută în anii 1930 familiei Năiculescu, boieri originari din Calafat. „Au vândut-o pentru că Nicolae Titulescu avea casă în Bucureşti pe Kiseleff iar pe asta din Craiova nu o mai folosea nimeni. În ea a locuit Ion Titulescu până la moartea sa“, explică istoricul Rădulescu. Familia Năiculescu deţinea 500 de hectare de teren în comuna Ghidici, peste 150 de hectare de pădure şi mai multe case în Calafat. Din dorinţa de a avea o reşedinţă impunătoare şi în Craiova, boiierii au dărâmat vechea construcţie, construind o clădire impresionantă.

Nicolae Titulescu



Partidă cu ghinion

Familia Năiculescu a pierdut casa situată pe bulevardul principal al oraşului înainte ca averea să le fie confiscată de către comunişti. Ghinionul i s-a tras lui Constantin Năiculescu de la o partidă de pocher. Cunoscut ca un împătimit de jocuri de noroc, Năiculescu a mizat splendida construcţie din buricul oraşului la un joc de pocher, pierzând-o în doar câteva secunde. Ipoteza este confirmată şi de Margareta Rădulescu (83 de ani), o apropiată a familiei Năiculescu. „Îi plăceau jocurile de noroc. Soţia sa, Maria, se plângea de fiecare dată de faptul că îşi miza propietăţile la jocurile de poker“, îşi aminteşte bătrâna. Costantin Năiculescu a murit în puşcărie, fiind arestat de comunişti datorită statutului de boier. 

image

Hotelul Minerva (anii 1930), locul unde şi-au pierdut averile marii boieri ai Băniei



„Îşi jucau şi nevestele la pocher!“

Se pare că jocurile de noroc erau o activitate populară în perioada interbelică. Istoricul Toma Rădulescu susţine că partidele de pocher ce se desfăşurau în fostul Hotel Minerva se jucau pe proprietăţi valoroase. „Câte averi nu s-au pierdut la pocher în perioada intrebelică...Mai ştiu eu un caz, un personaj din perioada interbelică ce a pierdut 50 de hectare de pământ la pocher. Se strângeau cei mai bogaţi oameni la Minerva şi jucau pocher până dimineaţa. Îşi mizau şi nevestele la jocuri de noroc“, spune istoricul.

image

Interior din luxosul Hotel Minerva (2010)



Restituită foştilor propietari

Clădirea din centrul oraşului a fost ridicată între anii 1928-1930 de arhitectului I.D.Berindei. După anul 1947 clădirea a adăpostit diverse instituţii precum Tribunalul Feroviar, Casa Studenţilor, Palatul Copiilor,în prezent găzduind Curtea de Apel Craiova.  Imobilul a fost revendicat de foştii propietari, prin Ordinul nr. 1831/C/7 iulie 2004 emis de Ministerul Justiţiei în baza  sentinţei civile nr. 274 din 11 martie 2004 pronunţată de tribunalul Bucureşti, fiind dispusă restituirea în natură a imobilului. Curtea de Apel Craiova foloseşte imobilul în baza unui contract de închiriere încheiat cu proprietarii imobilului.



image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite