Craiova: Mâine se împlinesc şase ani de la moartea lui Zoli Crişan

Craiova: Mâine se împlinesc şase ani de la moartea lui Zoli Crişan

Au trecut şase ani de când celebra extremă a Craiovei Maxima a plecat dintre noi. Zoltan Crişan s-a stins din viaţă pe 14 octombrie 2003, pe un pat de spital, la doar 48 de ani, după o grea suferinţă.

Din fotbalistul care îngenunchea orice apărare şi care obţinea cu foarte mare uşurinţă un penalti, Zoli ajunsese de nerecunoscut. Pe un pat de spital, în salonul 7 TBC de la „Victor Babeş“ din Craiova, cu masca de oxigen pe figură, Crişan şi-a petrecut ultimele zece luni din viaţă. A fost internat în perioada 30 decembrie 2002 - 1 octombrie 2003, cel puţin aşa figurează în acte, pentru că, în realitate, Zoli a tot fugit din spital, fiind convins cu greu de prieteni să accepte tratamentul.

Vezi imagini cu golul marcat de Crişan la Kaiserslautern



Nepăsător cu propria sănătate

Nepăsarea sa i-a grăbit însă sfârşitul, Crişan decedând, la Spitalul nr. 1 din Bănie, printr-o hemoptizie (eliminare de sânge prin tuse - n.r.) masivă „datorată tuberculozei ireversibile la care ajunsese“. după cum a precizat, la acea vreme, doctorul Paul Gingă, cel care l-a avut sub observaţie. „Finalul acesta era de neocolit, indiferent în ce unitate spitalicească din lume s-ar fi internat Crişan, pentru că el, practic, nu mai avea plămâni. Iar cangrena de la picior i-a mărit suferinţa“, a adăugat medicul, care a concluzionat că Zoli a fost nepăsător cu propria-i sănătate.

A ţinut la familie

De aceeaşi părere au fost şi colegii săi din Craiova Maxima, mulţi acuzând familia pentru starea în care ajunsese marele fotbalist. Familie la care Crişan a ţinut însă mereu, ultimele sale cuvinte fiind „mor, ce va face Robert“. Fiul său, Robert Crişan, născut în 1984, şi soţia sa Rodica, de care divorţase în 1995, au fost persoanele pentru care Zoli ar fi făcut orice. Fostul fotbalist mai are un fiu, la Piteşti, Zoltan Eduard (născut în 1977), dar pe acesta nu l-a recunoscut niciodată, considerându-l doar „o aventură de o noapte“.

Balaci: „Crişan nu a mai dorit să trăiască“

Cel mai bun prieten al lui Crişan, Ilie Balaci, a fost şi cel mai vehement când a venit vorba de familia lui Zoli. „Am senzaţia că nu a mai dorit să trăiască. Întotdeauna am avut bănuiala că el ar vrea să încheie conturile cu viaţa“, spunea Balaci în cartea „Patimile lui Crişan“, apărută în 2004. „Prinţul“ l-a ajutat mereu, chiar şi financiar, dar banii „i-au mâncat cei doi“, a mai spus Balaci, care a susţinut mereu că „Zoli n-a avut niciodată soţie“. 

„L-am luat cu mine pe Zoli în Arabia Saudită şi i-am convins pe cei de la Al Hilal să-l numească antrenor la echipa a doua. A câştigat acolo 18.000 de dolari în două luni, până a fost demis (...) În ţară a plecat cu 14.000 de dolari, ca să înceapă o viaţă nouă. «Gata cu Rodica, redevin Crişan», mi-a spus, dar, la aeroport, a sărit în braţele ei (...) În decembrie, când m-am întors la Craiova, m-am întâlnit cu el. Era îmbrăcat frumos, elegat. Şi-mi cere un milion de lei pentru bani de tren până la Baia Mare“, a povestit Balaci în cartea sus-menţionată.  

Foştii coechipieri, despre Zoli Crişan

Silviu Lung: „Zoli a fost un coechipier excepţional. A avut un talent uriaş. Puţini fotbalişti au avut acea calitate fantastică a lui Zoli: o viteză de reacţie şi de deplasare extraordinară pe distanţe scurte. Nu jignea pe nimeni, iar dacă avea 2.000 de lei - pe timpul ăla un salariu mediu -, era în stare să dea din ei la toată lumea. Era generos. După patru zile nu mai avea un leu. Ăsta era Zoli... Din păcate! (...) La un moment dat, aveam vaga senzaţie că voia să se autodistrugă!“

Nicolae Negrilă: „N-a avut voinţă, aste e părerea tuturor. Pe cât de puternic l-am ştiut noi în teren, pe atât de slab s-a dovedit în afara lui, mai ales în ultimii ani de viaţă“.

Nicolae Tilihoi: „Crişan n-a vrut să mai trăiască. El singur îşi căuta sfârşitul... Un sfârşit îngrozitor“.

Costică Ştefănescu: „Bonomia lui l-a adus în situaţia asta... El a crezut foarte mult în oameni, de aceea a ajuns în situaţia aceea critică“.

Sorin Cârţu: „N-a avut un anturaj care să-l ajute. Dacă aşa şi-a ales el drumul în viaţă, probabil că a crezut că este drumul bun“.

Nicolae Ungureanu: „Nici în ultimele luni de viaţă n-a ascultat de nimeni. A iubit această femeie (ex-soţia – n.r.) care l-a terminat. Aş putea spune că ea l-a băgat în mormânt!“

(Fragmente din cartea „Patimile lui Crişan“, apărută în 2004)

Cifrele lui „Zoli, Olteanu’“

Zoltan Crişan s-a născut pe 3 mai 1955 la Oradea. Şi-a făcut junioratul la Minerul Baia Mare şi a sosit în Bănie în 1974, debutând la Ştiinţa pe 10 august ’74, într-un meci la Cluj (1-1). În acelaşi an, în decembrie, a debutat şi la echipa naţională (Israel - România 0-1), de-a lungul carierei sale adunând 304 meciuri în prima divizie (50 de goluri), 46 de selecţii la naţională (4 goluri) şi 30 de partide în cupele europene (5 goluri). Şi-a trecut în palmares două titluri de campion şi patru Cupe ale României, toate cu Universitatea, echipă cu care a fost semifinalist al Cupei UEFA în sezonul 1982-1983.



Născut dintr-o familie de unguri, Crişan a fost adoptat repede de craioveni, el primind şi porecla de „Zoli, Olteanu’“.  „Cei zece ani petrecuţi la Universitatea au fost cei mai frumoşi din viaţa mea. Mi-au adus consacrarea, titularizarea la naţională, totul...“, spunea Crişan într-un interviu acordat în ianuarie 2003.
Zoli a mai jucat la FC Bihor (1984), FC Olt (’85 - ’86), Chimia Râmnicu Vâlcea (1987) şi a fost antrenor la Aurul Brad (Divizia C) şi Montefano (Italia, amatori).