Ştiinţa nu ştie să bată acasă! Mititelu a rămas fără cuvinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săceanu (nr. 17) nu s-a menajat în duelurile cu Mihai Costea
Săceanu (nr. 17) nu s-a menajat în duelurile cu Mihai Costea

Fără Victor Piţurcă pe bancă, oltenii au suferit aseară a treia înfrângere consecutivă pe teren propriu, 1-2 cu Gloria Bistriţa.

Brazilianul Junior Moraes, dorit de Piţi în Bănie, a fost naşul Craiovei, reuşind o dublă la singurele şanse de gol. Cu Dănănae rezervă, pedepsit pentru erorile din meciurile cu Oţelul şi Dinamo, şi cu Piţurcă în tribună, la loja 6, Craiova a urmat acelaşi traseu ca în ultimele meciuri acasă. A gafat în apărare şi a terminat meciul alergând după egalare, dar Florin Costea şi Alex Piţurcă au ratat incredibil.

Oltenii au reclamat şi un penalty la un henţ al lui Vali Năstase, dar meciul s-a terminat 2-1 pentru Gloria, un deja-vu pentru fanii Craiovei, care au părăsit stadionul cu minute bune înainte de final.

Nu ştiu ce să mai spun. Nu mai am cuvinte. Echipa nu a jucat deloc rău, dar asta e. Îmi pare rău pentru suporteri şi pentru jucători. Mergem înainte, mai urmează trei meciuri importante şi sperăm să luăm puncte din deplasări. Ce explicaţii să îmi dea mie Piţurcă? Noi avem o relaţie bună, nu ştiu de ce vorbeşte lumea că ne certăm!“, a spus patronul echipei oltene, Adrian Mititelu, după meci, la DigiSport.

Universitatea 1

Stanca - Ciucă, V. Găman, D. Stoica, Bărboianu - Dilevski - Wobay (Gângioveanu 62), Ologu, Dina (Stoianof 80), M. Costea (Fl. Costea 60) - Al. Piţurcă. Antrenor: Eugen Neagoe

Gloria Bistriţa 2

Albuţ - Achim, Szukala, V. Năstase (Tudose 79), Săceanu - Predescu, Anton, A. Mureşan, C. Petre - Băjenaru (R. Mărginean 70), J. Moraes (B. Moraes 72). Antrenor: Nicolae Manea

Goluri: Ciucă 27 / J. Moraes 10, 42
Stadion „Ion Oblemenco": 15.000
Arbitru: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea).

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite