Craiova: Ştiinţa, în Liga a II-a din sezonul viitor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ciuda eforturilor lui Wotte, alb-albaştrii ar putea ajunge în eşalonul secund prin decizia FRF
În ciuda eforturilor lui Wotte, alb-albaştrii ar putea ajunge în eşalonul secund prin decizia FRF

Direcţia de Licenţieri şi Afilieri din cadrul FRF va propune în cadrul Adunării Generale din 25 ianuarie dizolvarea actualei Comisii de Apel, deoarece i-a acordat neregulamentar Universităţii Craiova licenţa pentru campionatul în curs.

Adrian Mititelu crede însă că se fac presiuni din partea Federaţiei pentru ca gruparea alb-albastră să fie retrogradată. Temerea preşedintelui Universităţii se leagă tocmai de eventuala schimbare a componenţei Comisiei de Apel, din cauză că a oferit Ştiinţei licenţa pentru sezonul 2009-2010.

În mai, anul trecut, a fost o adevărată nebunie cu dosarul de licenţă al Craiovei. Pentru unele datorii existente la sfârşitul lui 2008, clubul nu a primit în primă fază licenţa, însă, la apel, cu un dosar îmbunătăţit, gruparea alb-albastră a rămas în prima ligă în noul sezon.

AS FCU Craiova a fost în pericol de a nu primi licenţa, dar a folosit o metodă de eludare a criteriului financiar. Comisia de Apel a decis ca ei să primească licenţa, deşi Comisia de Licenţiere propusese ca acest club să nu aibă aviz. Au venit cu altă documentaţie, au făcut o divizare a clubului, iar datoriile au fost transferate către una dintre acele diviziuni“, a fost explicaţia lui Viorel Duru (foto), directorul Direcţiei de Licenţieri şi Afilieri din cadrul FRF, la acea vreme.

„Ne aşteptăm ca Liga I să devină din liga litigiilor, aşa cum era numită mai demult, liga divizărilor. Legea este foarte proastă. Forul european nu acceptă aşa ceva. Acest dosar a aruncat în aer metoda de licenţiere din campionatul nostru“, adăuga atunci Duru, care susţinea că a primit multe mesaje în care eram somat să acorde licenţa Ştiinţei şi că Mititelu a făcut mereu presiuni asupra sa.

Dacă se va întâmpla asta, voi reclama la toate forurile internaţionale. Licenţierea noastră a fost corectă!“, a tunat patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu (foto), care simte că Universitatea ar putea fi penalizată sezonul viitor cu neprimirea licenţei, din cauza datoriilor.

Viorel Duru
Craiova: Mititelu a explicat reacţia lui Trică
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite