Craiova: Mititelu a cerut DNA să verifice acuzele de blat formulate de Giovani Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul Știinţei nu a lăsat ca afirmaţiile lui Ioan Becali să afecteze clubul. Astfel, Adrian Mititelu a făcut o adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie prin care a cerut să verifice declaraţiile fostului impresar, precum şi modul în care se vor desfăşura partidele decisive pentru salvarea de la retrogradare.

Conform site-ului oficial al cubului, astăzi, Universitatea Craiova a trimis o adresă către DNA, prin care cere ca instituţia mai sus menţionată să se autosesizeze cu privire la afirmaţiile făcute de Ioan Becali şi să facă cercetări atât la meciul pe care Universitatea îl va susţine contra Oţelulului, cât şi la celelalte două jocuri care au ca miză salvarea de la retrogradare: Unirea Alba-Iulia - Pandurii Târgu-Jiu şi Poli Iaşi - Unirea Urziceni.

Potrivit aceleiaşi surse, Ştiinţa a trimis adrese către LPF şi FRF, în care solicită să fie trimişi câte trei supervizori cu experienţă mare la fiecare dintre cele trei partide cu implicaţii în zona retrogradării. În plus, clubul din Bănie mai cere ca, la finalul fiecăruia dintre cele trei meciuri, DNA, împreună cu LPF şi FRF, să selecteze, prin tragere la sorţi, câte doi jucători din cele şase echipe implicate, pentru efectuarea testului poligraf.

Partidele Universitatea Craiova - Oţelul Galaţi, Unirea Alba Iulia - Pandurii Târgu-Jiu şi Poli Iaşi - Unirea Urziceni, contând pentru ultima etapă a Ligii I, vor fi programate sâmbătă, de la ora 16.30

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite