Craiova: Peste 100 de familii au petrecut noaptea trecută la -10 grade. O avarie a lăsat patru blocuri fără căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de craioveni au îndurat azi-noapte gerul năprasnic în propriile locuinţe. Blocurile 16 şi 24 (scările 3,4 şi 5) din cartierul Craioviţa Nouă au rămas fără căldură, în urma unei avarii produsă aseară în jurul orei 19.00.

 Potrivit directorului tehnic al Regiei Autonome de Termoficare Craiova, Nicolae Degeratu, avaria s-a produs la izolaţia unei conducte prin care trece agentul termic. Echipele regiei au lucrat  de aseară până azi-dimineaţă pentru ca oamenii să nu petreacă şi noaptea aceasta în frig.

„Astăzi, după orele prânzului, toate apartamentele aveau căldură. Se întâmplă des aceste avarii, cam o dată la trei zile ne confruntăm cu astfel de probleme“, a explicat directorul Degeratu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite