Craiova se dezvoltă în 2010 doar cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea lucrărilor de infrastructură vor fi realizate cu fonduri europene
Majoritatea lucrărilor de infrastructură vor fi realizate cu fonduri europene

Cele mai importante investiţii din Bănie pe anul acesta se bazează pe finanţări din fonduri europene. Proiecte precum reabilitarea centrului istoric, modernizarea străzilor şi fluidizarea traficului ar putea fi realizate doar cu finanţare de la Bruxelles.

Pentru că nu se aşteaptă să primească un buget generos din partea Guvernului, edilii Băniei îşi concentreze atenţie asupra proiectele europene incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), în valoare de peste 80 milioane euro. Lista cu proiectele propuse a primit undă verde de la europeni, urmând ca în viitorul apropiat fiecare proiect în parte să primească aviz de la Agenţia de Dezvoltare Regională S-V Oltenia.

Investiţiile propuse de municipalitatea craioveană se referă în mare parte la dezvoltarea infrastructurii oraşului, proiectele privind realizarea unei pasarale şi a unui pasaj subteran pe Bulevardul Calea Bucureşti, zona Universitate  (140 milioane lei) fiind cap de listă. La fel de importante sunt şi proiectele privind reabilitarea Bulevardului Calea Bucureşti (23 milioane lei) şi a infrastructurii rutiere din zona de Nord-Vest şi Nord-Sud-Est (180 milioane lei).

Alte proiecte ce urmează să primească finanţare europeană sunt Centrul Multifuncţional (săli de conferinţe şi birouri - 80 milioane lei),  reabilitarea centrului istoric al Băniei (88 milioane lei) şi modernizarea clădirii Colegiului Elena Cuza (10 milioane lei). „În acest moment, o parte din proiecte sunt verificate de către ADR Oltenia, însă nu vor fi probleme. Lista cu planul de investiţii a fost aprobată la Bruxelles“, a declarat Mircea Diaconescu , arhitectul-şef al Primăriei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite