Universitatea se consideră pregătită pentru meciul cu CFR Cluj. Vezi lotul de la prezentarea oltenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova a încheiat seria amicalelor cu un joc în compania concitadinei Gaz Metan CFR, disputat ieri, la Severin, şi încheiat cu victoria cu 4-3 a elevilor lui Ţicleanu.

Cu această ocazie, Ştiinţa şi-a prezentat şi lotul de jucători pentru sezonul viitor, unul în care se doreşte o comportare mult mai bună şi un loc în cupele europene.

Mihai Costea a marcat trei goluri, iar Dina unul, toate în prima repriză, antrenorul Aurel Ţicleanu declarându-se mulţumit de cum s-au comportat jucătorii săi.

Am văzut multe lucruri bune, o echipă pregătită, serioasă, disciplinată şi concentrată, în faţa unui adversar bun. Vom fi gata până la startul sezonului. Vom juca la victorie în prima etapă cu CFR Cluj, iar Mihai Costea sper să fi păstrat un gol şi pentru ei“, a anunţat antrenorul Aurel Ţicleanu.

Iată numerele pe care le vor purta alb-albaştrii în noul campionat.

21 Silviu Lung
22 Dumitru Hotoboc
2 Ştefan Bărboianu
18 Ovidiu Dănănae
86 Alin Buleică
7 Valerică Găman
4 Valentin Iliev
6 Mădălin Ciucă
26 Ionuţ Popescu
5 Sorin Buşu
30 Andrei Prepeliţă
13 Spase Dilevski
23 Emil Gargorov
88 Jackie Nicolae
8 Marius Ologu
25 Dragoş Firţulescu
77 Julius Wobay
28 Cosmin Gângioveanu
99 Dan Gogoşoiu
92 Mihai Roman
19 Ovidiu Stoianof
20 Mihai Dina
27 Alexandru Piţurcă
9 Mihai Costea
10 Florin Costea

image

De la prezentarea echipei au lipsit Wobay, Piţurcă, Dănănae, Buleică, Nicolae şi Fl. Costea. Gabonezul Henry Antchouet are probleme medicale şi a plecat în Portugalia, foarte probabil clubul urmând să renunţe la serviciile sale.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite