Craiova: Wotte ştie că Universitatea a ajuns într-o situaţie critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Wotte
Mark Wotte

Antrenorul Ştiinţei, Mark Wotte, a declarat la finalul partidei de la Bistriţa că echipa sa ar fi meritat să obţină cel puţin un egal.

Mark Wotte a fost mulţumit de începutul de joc, însă l-a dezamăgit modul în care elevii lui au gestionat finalul meciului. „A fost un start bun, am avut 1-0 repede. A fost incredibil că arbitrul a dat penalti la acea fază fiindcă era evident că Găman juca mingea. Consider că penaltiul a fost un cadou făcut Bistriţei. Sunt mulţumit de evoluţia echipei din prima repriză, mai ales de jocul ofensiv. Ne-am creat patru-cinci ocazii prin Florin Costea. Partea a doua a fost dezamăgitoare. Mult mai slabă, în comparaţie cu prima“, a spus olandezul.

Din păcate pentru alb-albaştri, Mihai Dina s-a accidentat şi de aceea a fost înlocuit. „Am fost forţat să fac anumite schimbări. Dina a ieşit accidentat, iar Spase (Dilevski - n.r.) a revenit după o perioadă lungă de inactivitate, iar acest lucru s-a resimţit. Cel mai prost moment al echipei îl consider faza de la golul doi al Bistriţei, când ne-am apărat foarte slab“, mai precizat Wotte.

În finalul conferinţei, tehnicianul olandez a admis că partida cu Poli Iaşi devine decisivă pentru rămânerea echipei în Liga I: „Am pierdut un meci pe care nu aveam voie să-l pierdem şi cred că un rezultat de egalitate era just. Ştim că Internaţional ne-a egalat la puncte, deci victoria cu Poli Iaşi e vitală“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite