Craiova: Wotte le-a testat alb-albaştrilor cunoştinţele la fotbal, sub ochii lui Mititelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Wotte i-a pus pe craioveni serios la treabă
Mark Wotte i-a pus pe craioveni serios la treabă

Antrenorul olandez al Ştiinţei, Mark Wotte, a avut astăzi ocazia, pentru prima dată, să vadă cum se descurcă elevii săi la o partidă de fotbal. Pentru că nu au mai disputat amicalul cu Gaz Metan CFR, alb-albaştrii s-au duelat într-un joc-şcoală.

Pe un teren îngheţat, Prepeliţă şi compania au încercat, timp de 90 de minute, să arate de ce sunt în stare. Wote a împărţit lotul în două echipe, care s-au luptat în trei reprize de câte 30 de minute, pe parcurs intervenind schimbări de jucători între cele două formaţii.

În echipa „portocaliilor“, olandezul i-a trimis pe Lung - Bădoi, V. Găman, Matsuoka, Buşu - Firţulescu, Dilevski, Trică, Gângioveanu - Fl. Costea, Prepeliţă, în timp ce la „albi” au evoluat Merlier - Buleica, I. Popescu, Barbu, Giurcă - I. Găman, Nicolae, Bărboianu, M. Costea - Piţurcă, Dina.

Au mai jucat Gogoşoiu, Crăciun, Mecea şi Roman, iar Bărboianu şi M. Costea au schimbat echipa cu Buşu şi Firţulescu. Ologu şi Răducu s-au pregătit separat, ei acuzând unele probleme medicale.
De la jocul şcoală nu a lipsit nici finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu (foto), curios să vadă ce au acumulat alb-albaştrii în cele şapte zile de când se pregătesc sub comanda lui Mark Wotte.

Scorul la final a fost egal, 1-1, Dilevski marcând pentru echipa „portocalie“, iar Firţulescu pentru cei echipaţi în alb. Ultimul venit la Craiova, brazilianul Jean Matsuoka, a făcut pereche în defensivă cu Valerică Găman, lăsând o impresie bună.

Un alt jucător care l-a impresionat pe Wotte este atacantul Crăciun, după cum a precizat preşedintele clubului Gaz Metan CFR, unde a evoluat jucătorul în tur. „Noi am insistat ca Buleică şi Crăciun să se întoarcă la noi, să mai joace până în vară, însă Wotte ne-a transmis că îi opreşte. Este încântat de Crăciun, de ce potenţial are şi spune că se va baza pe el în retur“, a precizat Gheorghe Frăţică, pentru craiovamaxima.ro.

Adrian Mititelu i-a urmărit atent pe alb-albaştri
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite