Craiova: Viorel Gologan, colonelul îndrăgostit de sport

Întreaga viaţă şi-a dedicat-o armatei şi familiei, însă nu a renunţat să practice sporturile care l-au fascinat.

Colonelul Viorel Gologan a moştenit toate pasiunile tatălui său. În perioada şcolii a fost atras de maşini. În liceu a descoperit dragostea pentru armată, tatăl lui fiind ofiţer. A absolvit Şcoala de Ofiţeri Activi, de la Sibiu, în 1975, iar peste trei ani a fost avansat la gradul de locotenent. „Am învăţat foarte mult şi mă bucur că am ajuns la acest nivel. Am avut norocul să pot să mă duc în garnizoana regimentului mecanizat de la Pleniţa, astfel eram aproape de casă“, îşi aminteşte Gologan.

Au existat şi lucruri mai puţin plăcute, unul dintre ele fiind că nu a putut să se ocupe prea mult de reparaţia maşinii. „Pasiunea pentru motoare a fost una specială, însă din cauza lipsei timpului nu m-am ocupat de ea. Când eram tânăr reparam motoare, iar când am avut primul Trabant, era ca un Mercedes pentru mine. Şi acum spun că acel Trabant avea un consum foarte redus. Pentru vremurile acelea era o maşină perfectă. A fost o perioadă pe care nu o să o uit vreodată“, mai spun colonelul Gologan.

Comandant la cercetare

A ocupat funcţia de preşedinte de onoare al Clubului Sportiv al Armatei. Această postură nu a fost întâmplătoare, fiind un fin practicant al mai multor sporturi. „Am avut un club important, cu rezultate importante la şase secţii: fotbal, box, şah, radioamatorism, culturism şi tenis de câmp, ultima fiind desfiinţată. Din anul 2007 am revigorat aceste secţii şi rezultatele au fost pe măsură“, recunoaşte Viorel Gologan.

Puţini ştiu că a fost comandant la o unitate de cercetare. „Militarii care lucrau la o asemenea unitate se ocupau de culegerea datelor în câmpul luptei. Conta foarte mult partea fizică şi, bineînţeles, îţi punea mintea mult mai mult la contribuţie. Militarii de aici au parte pregătirea cea mai complexă, cu exerciţii de paraşutism, arte marţiale“, subliniază Gologan.

Viorel Gologan are o viaţă complexă şi s-a implicat în toate activităţile din armată. A trăit intens în special partidele de box şi de fotbal şi şi-a exprimat în dese rânduri nemulţumirea în privinţa arbitrajelor. Acesta a recunoscut că meseria pe care a avut-o a necesitat şi o serie de renunţări „Încercam să merg cu familia cât mai des în misiuni, pentru a nu-mi simţi lipsa. Din păcate nu am putut să o ajut pe soţia mea la creşterea efectivă a copiilor. Este unul dintre marile mele regrete. Aş fi vrut să fiu mai aproape de ei“, mărturiseşte colonelul.