Craiova: Victimă şi învinuit după o răfuială cu vecinul executor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Craioveanul Ionel Goanţă, care susţine că a fost bătut până şi-a pierdut cunoştinţa, figurează şi ca reclamant, şi ca acuzat la poliţie.

Dosarul incidentului din 2009 se află încă la Secţia 4 de Poliţie. Numele executorului judecătoresc Titi Balaci a fost şters însă de pe lista celor cercetaţi.Ionel Goanţă (57 de ani) susţine că scandalul între el şi membrii familiei Balaci a început de la faptul că aceştia îşi aruncau gunoiul chiar lângă casa lui. Craioveanul spune că a fost bătut crunt de vecinii săi, obţinând un certificat medico-legal care arată că a avut nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale. „L-am văzut pe fiul executorului judecătoresc cum a venit, a adus deşeurile la poarta mea şi a plecat. M-am dus să vorbesc cu tatăl lui, iar atunci m-au luat amândoi la bătaie. M-au lovit cu pumnii şi cu picioarele şi, timp de câteva minute, mi-am pierdut cunoştinţa. Am reuşit, totuşi, să ajung până la mine la poartă. Când am văzut că sunt urmărit, de frică, am pus mâna pe-o coadă de mătură şi l-am lovit pe executor pe spate. Nu-mi vine să cred că dosarul meu este tot la poliţie şi n-a fost înaintat organelor competente“, a spus Goanţă.

Ion Goanţă susţine că a fost bătut cu bestialitate de executorul Titi Balaci

image


 Dosarul în care Titi Balaci este cercetat pentru vătămare corporală se află, într-adevăr, tot la Secţia 4, însă după ce a trecut prin mâinile procurorilor. Anul trecut, cazul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. „Executorul Titi Balaci a fost scos de sub urmărire penală, pentru că n-a participat la scandal“, a precizat procurorul Ionel Grigorie, care s-a ocupat de caz.


Află întreaga poveste a a executorului care a lovit un bărbat, dar a fost scos de sub urmărire  astăzi, în "Adevărul" de Oltenia!

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite