Craiova: Vânzări de criză la târgul de îmbrăcăminte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Craiovenii spun ca pe timp de criză preţurile la articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt mari
Craiova: Craiovenii spun ca pe timp de criză preţurile la articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte sunt mari

Vizitatorii au declarat că preţurile sunt piperate şi că anul acesta vor face cadouri simbolice celor dragi. Cei peste 20 de agenţi economici din toată ţara care au venit la Craiova să-şi vândă marfa la preţ de producător, pleacă astăzi spre case cu mai mult de jumătate din marfă nevândută.

Comercianţii de la târgul de îmbrăcăminte deschis între 3-6 decembrie la Teatrul Naţional din Craiova spun că anul acesta criza economică s-a făcut destul de mult simţită. Majoritatea nu au reuşit să vândă nici măcar jumătate din marfa pe care o au pe stoc. „Vânzarea a mers destul de slab de când am venit în Craiova. Am mai vorbit şi cu restul colegilor mei care au plecat în altă parte în ţară să vândă produsele şi sunt la fel de dezamăgiţi ca şi mine. Preţurile sunt destul de bune de la 35 de lei până la 70 de lei, iar la noi totul este la aproximativ jumătate de preţ faţă de magazine, iar produsele sunt de calitate“, a declarat Lucreţia Cojocăreanu, comerciant.

Super ofertă: cumperi unul şi primeşti două


Unii oltenii spun că în această perioadă au cumpărat de la magazinele unde totul ori este la jumătate, ori cumpără un produs, iar pe al doilea îl primesc gratis. „Eu sunt studentă şi încă nu lucrez. Vreau să cumpăr ceva simbolic pentru mama mea. Sper să şi găsesc ceva care să îmi placă. Am strâns o sumă mică de bani şi sper să îmi ajungă. Dacă nu o să găsesc nimic la târg voi merge la magazinele unde sunt afişate reduceri“, a spus Alina Mitrică, de 21 de ani.

Pălăriile şi mănuşile, un trend anul acesta

Oamenii s-au înghesuit să pună mâna pe o pălărie cu paiete sau cu ştrasuri. Preţurile sunt destul de mici, ţinând cont că anumite obiecte sunt cusute manual. „Noi putem spune că am reuşit să vindem ceva în trei zile. Este adevărat că am lăsat şi la preţ, că altfel nu se poate“, a precizat Oana Turcu.
Craiovenii cred că în următoarele trei-patru luni nu îşi vor mai achiziţiona nici măcar un obiect vestimentar. „În ianuarie cine mai are bani de dat pe haine? Preţurile de aici de la târg mi se par mari, în comparaţie cu salariul meu. Dar ce să fac? Trebuie să cumpăr ceva copiilor“, a spus Mariana Cârstei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite