Unul dintre medicii pedepsiţi pentru că au tratat gratuit bolnavi a publicat un articol despre cancer care a fost clasat pe primul loc în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul doctor Florinel Bădulescu, şeful Societăţii Naţionale de Oncologie, care a fost taxat de conducerea Spitalului Nr. 1 din Craiova pentru că a tratat gratuit bolnavii de cancer, a publicat recent un articol care se află pe primul loc în lume, într-o revistă de specialitate.

Clasamentul a fost publicat în luna martie a acestui an şi a apărut în revista BioMedLib (Bio Medical Literature), unde specialişti din toată lumea scriu articole din domeniu, majoritatea reprezentând descoperiri în Medicină. Un material semnat de patru medici români, printre care şi profesorul doctor Florinel Bădulescu, şeful Societăţii Naţionale de Oncologie (SNO) şi al Clinicii de Oncologie Medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova.

Citeşte AICI mai multe detalii despre acest subiect:

Şeful Societăţii Naţionale de Oncologie şi trei doctori din Craiova sunt pedepsiţi pentru că au dat gratuit morfină bolnavilor de cancer

Şeful Societăţii Naţionale de Oncologie ameninţă cu instanţa Spitalul Judeţean din Craiova, în urma scandalului cu morfina bolnavilor de cancer

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, despre scandalul cu morfina bolnavilor de cancer: "Nu conducerea spitalului prescrie reţete"

Patru medici de la Clinica de Oncologie Medicală a Spitalului Nr. 1 din Craiova sunt somaţi să plătească peste 50.000 de lei, după ce anul trecut au prescris reţete gratuite pentru bolnavii de cancer, pentru că farmacia unităţii era goală. Printre medicamentele prescrise se află şi morfina, administrat pentru alinarea durerilor puternice, care se eliberează doar prin reţete speciale. Specialiştii pedepsiţi pentru că au tratat gratuit bolnavii de cancer sunt profesorul doctor Florinel Bădulescu, medicii Luiza Pârvulescu, Patricia Vişan şi Irina Stancu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite