Universitatea şi-a aflat la Kaprun adversarii din amicale. Vezi cu cine se luptă oltenii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia Universităţii Craiova a ajuns ieri după-amiază în Austria, după ce a zburat cu avionul până la Munchen, iar de acolo până la Kaprun cu autocarul.

Preşedintele Ion Geolgău, şeful delegaţiei, a precizat că deplasarea a decurs fără probleme.

Am călătorit fără bine, nu am avut probleme pe parcursul zborului, iar de la Munchen am făcut aproximativ două ore până la Kaprun. Condiţiile sunt foarte bune aici, avem la dispoziţie tot ceea ce este necesar“, a spus Geolgău pentru editie.ro.

Alb-albaştrii sunt cazaţi la hotelul Toni, un stabiliment de patru stele, iar aseară au efectuat şi un prim antrenament. De astăzi, antrenorul Aurel Ţicleanu a programat pentru elevii săi câte două şedinţe de pregătire pe zi.

La Kaprun oltenii şi-au aflat şi adversarii din meciurile de pregătire, care vor culmina la 11 iulie cu marele duel cu Juventus Torino.

Iată programul amicalelor Ştiinţei din stagiul din Austria:

2 iulie - cu rezervele formaţiei Saturn Moscova sau cu o echipă de amatori din zonă
4 iulie - cu Fleetwood Town (Liga a V-a engleză)
6 iulie - cu Neftchi Baku (Azerbaidjan)
8 iulie - cu NK Osijek (Croaţia)
11 iulie - cu Juventus Torino (Italia).

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite