Craiova: Un poliţist comunitar a împuşcat o persoană şi a rănit alte două cu o sabie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Negreţ, agent la Poliţia Locală din Băileşti, a fost reţinut în această dimineaţă, după ce a împuşcat o persoană şi a rănit alte două cu o sabie. Bărbatul era sub influenţa băuturilor alcoolice. Incidentul a avut loc în comuna Cioroiaşi, unde poliţistul fusese invitat la o petrecere.    

Poliţiştii din comuna Cioroiaşi (Dolj) au fost chemaţi să  intervină pentru a calma spiritele. „Poliţistul, alături de o altă persoană, pe de-o parte, şi alte trei persoane, pe de altă parte, s-au apucat la ceartă. Bărbatul a tras cu un pistol cu bile, pe care îl deţinea cu acte în regulă, într-o persoană, după care le-a lovit cu o sabie pe toate cele trei persoane cu care intrase în conflict", a declarat, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, Mădălin Stanciu.

Persoanele rănite au ajuns la spital

O persoană împuşcată şi o alta rănită au ajuns la Spitalul Municipal din Băileşti, cu leziuni uşoare. Cea de-a treia persoană a ajuns la spital în stare gravă, având o plagă tăiată în zona toracică. Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Craiova şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.   

Cătălin Negreţ a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi va fi prezentat Judecătoriei Băileşti, cu propunerea de arestare preventivă. Agentul din cadrul Poliţiei Locale din Băileşti este acuzat de lovire sau alte violenţe, vătămare corporal gravă, port fără drept al unei săbii, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice.

Era în stare de ebrietate

Poliţistul comunitar consumase băuturi alocoolice. A refuzat la spitalul din Băileşti să i se recolteze probe biologice. Oamenii legii au mai stabilit că bărbatul a condus autoturismul proprietate personală, deşi era băut.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite