Craiova: Un centenar şi doi ani peste, de aniversat la Biblioteca Aman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aniversare cu oaspeţi şi aprecieri la 102 ani ai Bibliotecii Aman
Aniversare cu oaspeţi şi aprecieri la 102 ani ai Bibliotecii Aman

Dăruită craiovenilor de Alexandru şi Aristia Aman, „pentru răspândirea cultului de frumos în sine“, biblioteca dispune azi de un fond de carte de peste 500.000 de exemplare.

În urmă cu 102 ani, mai precis pe 21 decembrie 1908, Primăria Craiovei, legatar universal al Aristiei Aman, inaugura  Fundaţia Aman, ce cuprindea bibliotecă, pinacotecă şi muzeu, în prezenţa lui Spiru Haret, ministru al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor.
Astăzi, la aniversarea a 102 ani de existenţă, Biblioteca Aman a primit oaspeţi din întreaga ţară, în mare parte colegi de breaslă.

Biblioteca Alexandru şi Aristia Aman

Echipa toată a primit felicitări pentru dinamică şi implicare, s-au lansat colecţii digitale ale instituţiei, s-a vernisat expoziţia de caricatură, semnată Costel Pătrăşcanu, a fost proiectat filmul documentar B.J. Aman. Oaspeţii au putut intra în atmosfera Ludotecii, printre puţinele din ţară, graţie prichindeilor Grădiniţei Tedy Bear şi spectacolului lor.


Zilele Bibliotecii Aman vor fi bifate până pe 24 noiembrie, când se va închide „Cafeneaua regională“ a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.   

Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman
Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman
Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman

„Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu astea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de furmos în sine“, scria magistratul Alexandru Aman, fratele celebrului pictor Theodor Aman, în testamentul său din 14 noiembrie 1884.

Aceeaşi dorinţă apare mărturisită şi de Aristia Aman în testamentul său din 14 mai 1901: „Voiesc...ca în casele mele din acest praş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria raiovei să înfiinţeze şi să întreţină o blibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestora case“.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite