Un bioenergetician atestat din Oltenia este singurul din România care are televiziune online şi urmează să transmită live

0
Publicat:
Ultima actualizare:
El este terapeutul care va transmite live din timpul şedinţelor de bioenergie!
El este terapeutul care va transmite live din timpul şedinţelor de bioenergie!

Un specialist din Craiova, despre care mai mulţi pacienţi şi doctori spun că este un terapeut-minune, are propriile emisiuni pe internet şi face deja demersuri să transmită live. Proiectul este unic în ţară.

Povestea craioveanului a şocat până şi lumea medicală din Oltenia. Pe când era mic, a avut vise premonitorii, care mai târziu s-au adeverit, spune acesta . "Mi-am dat seama că aceste vise nu au fost la voia întâmplării. De fiecare dată, o forţă divină mă avertiza în vis, prin imagini clare, despre anumite evenimente care urmau să se întâmple", povesteşte doljeanul.

Vibraţii în palmă, semnele "energiei"

Semnele din anii care au urmat au fost demne de luat în seamă. "Într-o zi, am simţit în palme anumite vibraţii şi furnicături, erau foarte calde şi de un roşu aprins. Am observat că, atunci când apropiam mâna sau o aplicam pe corpul unor bolnavi, simţeam vibraţii puternice în zona respectivă şi îmi dădeam seama cât de grav este afectat un pacient“, adaugă terapeutul care, când şi-a dat seama că are anumite capacităţi, s-a adresat mai multor specialişti în bioenergie. În prezent, lucrează cu soţia sa, de profesie asistent medical generalist.

Printre pacienţi, medici, avocaţi şi preoţi

"Colaborez cu medici, nu este o treabă la care să nu luăm în considerare medicina alopată. Din contră, cele două se sprijină reciproc", ne-a mărturisit soţia terapeutului. Cei doi spun că au tratat sute de bolnavi, printre care medici renumiţi din Craiova, avocaţi şi preoţi, care au lăsat sutana şi au apelat la ajutorul specialistului. În prezent, craioveneanul are emisiuni online şi urmează să transmită live, din timpul şedinţelor pe care le desfăşoară cu pacienţii. "O să facem acest lucru cu bolnavii care îşi dau acceptul", a precizat bărbatul.

Pe craiova.adevarul.ro veţi urmări VIDEO cu terapeutul din Bănie

Rămâi pe craiova.adevarul.ro, pentru a afla cine este terapeutul care a inovat medicina alternativă în Oltenia, ce spun reprezentanţii Bisericii şi doctorii despre oamenii care susţin că sunt înzestraţi cu darul de a trata bolnavii, fără medicamente. Tot pe craiova.adevarul.ro vă vom prezenta VIDEO cu specialistul pe care numeroşi bolnavi îl descriu ca pe un "vindecător".

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite