Craiova: Ucigaşul Alexandrei: „Nu am vrut să o omor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Cristian, fiul poliţistului Dinu, le-a povestit magistraţilor de la Tribunalul Dolj ce s-a întâmplat pe 25 iunie 2009.Tânărul a declarat că până în momentul accidentului nu pusese niciodată mâna pe o armă a tatălui său şi că moartea Alexandrei a fost un incident nefericit.

Alexandra Iancu a fost împuşcată în cap la 25 iunie 2009 în locuinţa poliţistului Nelu Dinu, de pe strada Jieţului numărul 14. Victima locuia cu chirie la familia Dinu, de aproximativ doi ani. Ionuţ Cristian Dinu a declarat că nu a avut nici măcar o dată o altercaţie cu tânăra şi că între ei a existat întotdeauna o relaţie bună.

Părinţii fetei au plâns la audiere

„Tatăl meu m-a rugat să mă duc la locul unde ţine armele şi să aduc de acolo puşca cu lunetă, pentru că vrea să o ducă la reparat. Înainte să cobor de la etaj am vrut să mă încalţ în papuci, iar atunci m-am dezechilibrat. Arma s-a descărcat accidental în direcţia dormitorului, unde se aflau sora mea şi Alexandra. Uşa era deschisă. Am început să ţip şi m-am dus în camera lor imediat. Am văzut-o pe Alexandra întinsă pe pat, iar de la tâmplă îi curgea sânge. Am luat-o în braţe şi i-am zis mamei să sune la salvare  imediat. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, a fost doar un accident“, a spus Ionuţ Cristian Dinu din boxa acuzaţilor.


Părinţii Alexandrei au izbucnit în lacrimi în momentul în care au auzit mărturia tânărului


Mihai Iancu a spus că fiica lui era un înger şi nu merita să moară aşa: „Eu nu cred că a fost un accident, sper ca vinovatul să plătească. Nu îmi explic cum a împuşcat-o în cap de pe hol. De unde atâta precizie? Sperăm ca justiţia să îşi spună cuvântul“,.


Fiul poliţistului Dinu a declarat că procurorul care l-a audiat i-a zis că este mai bine să scrie în declaraţie că totul a fost o glumă sau un accident. „Tatăl meu m-a întrebat dacă vreau să am şi eu permis de port-armă. I-am spus că am alte treburi de făcut şi vreau să mă ocup în acest moment doar de şcoală. Nu ştiu nici măcar câte arme are tatăl meu în casă. Toate stau închise într-un raft cu cheie“, a spus Cristian Dinu, adăugând că nu îşi menţine în totalitate declaraţiile făcute la momentul acela. Avocatul lui Ionuţ Cristian Dinu a cerut să se modifice încadrarea faptei din omor în omor din culpă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite