Craiova: Turcii, ungurii şi românii fac casă bună în Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tineri din cele trei ţări au încăput de câteva zile pe mâinile localnicilor din comuna doljeană Leu, de la care iau lecţii despre viaţa la ţară.

Cei treizeci de tineri din România, Ungaria şi din Turcia sunt parteneri în cadrul proiectului „Cocktail spiritual“, finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acţiune“ şi implementat de Asociaţia „Quantum Era“ din localitatea doljeană Leu.



Departe de forfota oraşului

image

Au venit la ţară curioşi să vadă cum se trăieşte aici, departe de forfota oraşului, să descopere noi obiceiuri şi tradiţii, să înveţe să comunice cu oameni care vorbesc o altă limbă. Ca să-şi înţeleagă mai bine cultura şi religia s-au jucat de-a preotul, căsătoria şi prejudecăţile, au făcut echipe mixte în numele solidarităţii şi, uşor-uşor, au devenit la rândul lor o comunitate mică în mijlocul localităţii Leu. Au pus şi osul la muncă, iar în schimb au fost aşezaţi la masă ca oaspeţi de soi. Din toate preparatele gustate, cuceriţi s-au declarat de fasole şi gogoşi. 



 „Sunt superbi toţi. Am învăţat şi noi de la ei ce înseamnă toleranţa, multe dintre prejudecăţi nemaigăsindu-şi rostul. Am făcut de toate în această săptămână, de la muncă în gospodărie, plimbări cu tractorul, cu căruţele, până la teatru, improvizaţii ale ritualurilor de nuntă şi înmormântare din fiecare religie“, mărturiseşte Irina Gruia, voluntar al Asociaţiei Quantum Era.

image



Astăzi, de la ora 21.00, cei treizeci de tineri pun la cale o seară multiculturală, cu bucate tradiţionale, cu dansuri specifice zonelor lor, şi vor încinge o petrecere care  va trebui să dureze până în zori. Nu de alta, dar mâine dimineaţă o vor ţine tot într-o distracţie, căci sunt invitaţi la o nuntă tradiţională, în Leu.

image
image
Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite