Trei doljeni sunt cercetaţi pentru braconaj cinegetic, după ce au fost prinşi în flagrant la vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Trei bărbaţi din comuna doljeană Leu sunt cercetaţi de poliţie, după ce vineri au fost prinşi în flagrant când vânau pe terenul Asociaţiei ARTEMIS.

Cei trei doljeni, din comuna Leu, au fost depistaţi de oamenii legii vineri, la ora 23.00,  în timp ce vânau pe fondul de vânătoare Nr. 42 din Teasc, aparţinând Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi ARTEMIS. Acţiunea a fost făcută de poliţişti din cadrul Biroului Arme Exploziv Substanţe Periculoase, împreună cu agenţi din cadrul Secţiei de Poliţie Rulară 4 din Coşoveni şi Asociaţiei de Vânătoare ARTEMIS Craiova. „T.Constantin, de 51 ani, N.Florin, de 29 ani şi P. Adrian, 22 ani, toţi din comuna Leu, judeţul Dolj au fost depistaţi  în timp ce efectuau acte de braconaj cinegetic. Asupra lor a fost găsită o armă de vânătoare cu alice, cal.12  şi 19 cartuşe de acelaşi calibru, precum şi două proiectoare artizanale”, a informat agent Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al Inspectoratului judeţean de poliţie Dolj.

Arma a fost ridicată

Poliţiştii au început cercetările, până la acest moment stabilindu-se că arma era deţinută legal de una dintre persoanele prinse la braconaj, însă atât arma, dar şi muniţia împreună cu cele două proiectoare au fost ridicate, în acest scop. „Pe numele celor în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  braconaj cinegetic”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite