Craiova: Teatrul Colibri şi Ansamblul Maria Tănase, între concedieri şi suspine pentru sediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două instituţii stau în continuare cu chirie în spaţii ce nu au prevăzute scene. Păpuşarii vor juca din toamnă tot la Teatrul Liric Elena Teodorini, iar ansamblul va onora invitaţiile la festivaluri în întreaga ţară.

Teatrul Colibri a rămas cu 26 de posturi din 40, iar Ansamblul folcloric Maria Tănase mare are 58 de angajaţi din 69, după ce a renunţat la femeia de serviciu, sarcină plasată magazionerei, la instrumentiştii care aveau cumul pensie cu salariu, la doi dansatori şi 5 persoane din aparatul administrativ. Pe lângă această problemă, directorii celor două instituţii trăiesc şi cu incertitudinea legată de un sediu propriu.

„Am speranţe că până la urmă ne vom muta la Modern“, mărturiseşte Doina Berceanu, directorul Teatrului Colibri. Mai puţin optimist este Constantin Enceanu, conducătorul ansamblului: „Eu am înţeles că nu se va da nimic, pentru că legea a fost declarată neconstituţională. Cinematograful era printre puţinele şanse de a avea un spaţiu“. În acest timp autorităţile locale aşteaptă un răspuns de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film“.

„Am făcut în urmă cu câteva zile o adresă către R.A.D.E.F., prin care solicităm semnarea protocolului de predare a cinematografelor“, spune Ovidiu Vanghelie, directorul executiv al Direcţiei de Patrimoniu, din cadrul Primăriei Craiova. Până atunci, reprezentanţii regiei precizează:

„Am sistat predările până când vom avea un cadru legal care să ne ajute şi pe noi şi primăriile să înţelegem cum trebuie să procedăm în privinţa bunurilor mobile. Situaţia poate fi alta în cazul Grădinii de vară care nu are astfel de bunuri, ce nu pot fi predate“, declară Roxana Vlad, consilier director general RADEF România.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite