Stiri din Craiova

Taxă pentru mâncare şi cazare, la Spitalul Filantropia din Craiova

6 februarie 2012, 11:38 |  Autor: Gabriela Popescu | 

Cuvinte cheie: Craiova, manager, spital, doctor,

Asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Filantropia.

Asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Filantropia.

 

EXCLUSIV Unii pacienţi care vor fi internaţi la Spitalul Filantropia vor plăti 15 lei pe zi pentru mâncare şi cazare.

Taxa a fost instituită începând cu această lună. "Va fi aplicată în cazul pacienţilor, a cazurilor care depăşesc valoarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se vor achita 15 lei pe zi, sumă care reprezintă mâncarea şi cazarea. Nu este vorba de pacienţi în stare de urgenţă, ci de aceia care sunt internaţi şi informaţi înainte de această plată. Banii reprezintă venituri proprii şi vor fi folosiţi pentru cheltuielile unităţii medicale", a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Nr 2.

Tot din această lună, pacienţii care ajung la Spitalul Filantropia vor plăti o sumă pentru unele investigaţii. "Pentru tomografie, RMN, se va achita 30% din costul acestor investigaţii. Preţul unei tomografii variază între 50-500 de lei", a adăugat managerul Spitalului Filantropia.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Conducerea Spitalului Filantropia răspunde acuzaţiilor sindicatului: "Un bun management se face cu respect faţă de angajaţi şi instituţie"

    Managerul Spitalului Nr. 2 a dat astăzi replică declaraţiilor liderei de Sindicat Sanitas, care ...

    Spitalul Filantropia, curăţat de zăpadă după un incident petrecut ieri în curtea Maternităţii

    Acoperişul Spitalului Filantropia este curăţat astăzi, după ce ieri o bucată mare de zăpadă a c ...

    VIDEO Fiul interlopului Caiac: accident cu maşina şi scandal cu înjurături în mijlocul Craiovei

    Cosmin Pârvu, fiul interlopului craiovean Mihai Pârvu (care a fost împuşcat mortal de un alt i ...

    Linie gratuită la Ministerul Educaţiei pentru sesizarea corupţiei din sistem

    Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) va deschide, luni, o linie t ...

    Taxă de intrare, la Spitalul Filantropia din Craiova. Vizitatorii vor plăti 3 şi 5 lei, ca să-şi vadă bolnavii în afara programului

    EXCLUSIV Începând cu această lună, la Spitalul Filantropia se aplică taxe de intrare în unitate ...

    Spitalul Filantropia va plăti penalităţi pentru o datorie ascunsă mai bine de un an

    Conducerea Spitalului Nr. 2 spune că trebuie să scoată din vistierie bani ca să achite penalită ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole