Craiova: Studenţii se plâng că sunt plimbaţi între instituţii, pentru o consultaţie la medicul de familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi tineri de la Universitatea din Craiova au depus sesizări la Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti, nemulţumiţi că trebuie să ia adeverinţă de venit pentru a fi consultaţi.

Reprezentanţii Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) au primit mai multe plângeri din partea tinerilor, supăraţi că trebuie să se plimbe între Casa de Asigurări de Sănătate, Administraţia Finanţelor Publice şi secretariatele universităţilor, pentru a beneficia de o simplă consultaţie la medicul de familie. „Nu este normal ca un student, care oricum are dreptul de a beneficia de investigaţii la medicul de familie, să aducă dovezi că nu are venituri. Am primit mai multe sesizări din partea colegilor de la universitate, care reclamau această situaţie. Este o bătaie de joc!", a declarat Alin Stoica, preşedintele COS a Universităţii din Craiova.


Răceala, tratată cu plimbări prin aer rece


 Tinerii au făcut în aceste zile coadă la Fisc, pentru adeverinţe. Marian Săndulescu, student, spune că a fost pus pe drumuri pentru o simplă vizită la medic. “Sunt răcit dar îmi e frică să nu am şi ceva la plămâni, că de două luni nu-mi mai trece boala. Am tot amânat să vin la doctor, dar acum nu se mai poate, că mă simt foarte slăbit. Doctora mi-a spus că acum trebuie să îi arăt că nu am un salariu, ca să mă poată consulta”, ne-a spus Marian. Medicii de familie spun că primesc încontinuu pacienţi de la Universitatea din Craiova pe care îi trimit la Casa de Asigurări. “Persoanele cu vârste între 18-26 de ani sunt trimise la Fisc pentru a lua o adeverinţă de venit, pe care o prezintă la Casa de Asigurări de Sănătate şi, împreună cu alte adeverinţe de care Casa are nevoie, primesc la rândul lor un document care le dovedeşte calitatea de asigurat. Se presupune că, după vârsta de 18 ani, un tânăr poate avea un serviciu, adică venituri, iar în acest caz nu ar mai beneficia de consultaţii gratuite”, a declarat doctor Mirela Profir, preşedintele Societăţii de Medicină de Familie Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite