Craiova: Străzile din Craioviţa arată ca după război

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii nu au cum să ocolească craterele de pe străzile din Craioviţa
Şoferii nu au cum să ocolească craterele de pe străzile din Craioviţa

Iarna a lăsat urme adânci în asfaltul de pe străzile Băniei, autorităţile chinuindu-se să acopere măcar superficial gropile apărute în carosabil. Cele mai afectate străzi sunt cele din cartierul Craioviţa Nouă.

O situaţie dezastruoasă se înregistrează pe artere importante din cartierul Craioviţa Nouă. Practic, şoferii nici nu se mai obosesc să facă slalom printre gropi pentru că mersul cu maşina prin zonă e ca o plimbare pe Lună. Denivelările şi craterele căscate în aşa-zisul asfalt de pe străzi sunt impobil de evitat.  Că o plimbare cu maşina pe străzile din Craioviţa a devenit de câteva săptămâni un adevărat coşmar, o spun chiar locuitorii cartierului. „Nu se poate aşa ceva! Ne rupem maşinile în râsurile astea de străzi. Şi noi plătim impozite şi taxe, ca şi ăia din Centru şi noi ce primim în schimb?!”, ne-a spus Vasile Pandea, unul dintre şoferii care circulau de dimineaţă pe Bulevardul Tineretului.

Drumarii încep marea peticeală

Revoltaţi sunt şi taximetriştii care iau curse zilnic în cartier. „Niciodată nu a fost ca acum. Efectiv, nu se mai poate circula prin zona asta şi nu a fost de ajuns că au dat cu o găleată de nisip sau pietriş pe deasupra gropii pentru că a venit ploaia sau zăpada şi a spălat totul. E bătaie de joc!”, ne-a spus Ion Lungu.

Pe de altă parte, autorităţile recunosc faptul că străzile arată ca după război şi spun că, dacă vremea va fi bună, de luni se va trece la plombarea străzilor cu probleme. „De săptămâna viitoare, dacă timpul ne va permite să intervenim, ne-am programat să intrăm cu drumarii pe străzile care au probleme. Am primit şi eu sesizări că sunt câteva artere, îndeosebi în cartierul Craioviţa Nouă, care sunt numai gropi şi abia poţi să circuli cu maşina prin zonă”,a spus primarul Antonie Solomon.

De gropi n-au scăpat însă nici arterele reabilitate anul trecut de municipalitate. Pe Rocadă, asfaltul din jurul gurilor de canal s-a lăsat şi chiar a fost distrus în unele locuri, în timp ce în zona şinelor de tramvai de la Podul Electro, şoferii abia dacă pot stăpâni maşina pentru a ieşi cu bine din încercare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite