Stoica răspunde acuzelor Craiovei: „Am vrut să vin, dar nu m-au dorit! Trebuie să trăiesc şi eu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoica, a răspuns acuzaţiilor venite din partea clubului din Bănie.

Patronul Mititelu îl acuză pe fotbalistul de 31 de ani de lipsă de onoare, pentru că a negociat şi cu alte cluburi, rivale Universităţii, în timp ce era solicitat să revină la Craiova.

Astfel, Stoica este ameninţat cu clauza din contractul făcut înainte de a se despărţi de Ştiinţa, prin care clubul oltean poate cere despăgubiri în cazul în care jucătorul va semna cu altă echipă din ţară mai devreme de 2014.

Dorel Stoica se apară şi spune că nu l-a căutat nimeni de la Universitatea, iar el trebui să-şi găsească de lucru, nu să se roage să fie luat la gruparea alb-albastră. 

Am spus-o de la început: Craiova era prima mea opţiune! Eu am aşteptat şi nu m-a sunat nimeni. Nu pot să sun eu patronul, dânsul ar fi trebuit să mă sune pe mine. Ce era să fac, să vin să mă rog de ei?! Era normal să-mi caut altă destinaţie. Am vrut să mă întorc la Craiova, dar nu m-au dorit, or trebuie să trăiesc şi eu“, a declarat Stoica pentru craiovamaxima.ro.

„Sunt jucător liber, voi studia ofertele pe care le am. În Arabia ar trebui să mă întorc până pe 25 iunie“, a mai spus Dorel Stoica, ultima dată la Al Ettifaq, în Arabia Saudită.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite