Craiova: Ştiinţa nu are voie să facă paşi greşiţi cu Ceahlăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova nu stă prea bine în clasament, iar pentru a avea o iarnă ceva mai liniştită nu trebuie să facă niciun pas greşit astăzi, în duelul de acasă cu Ceahlăul (ora 14.00).

Eugen Neagoe va avea din nou probleme în a alcătui primul unsprezece. Trică şi Dilevski nu vor putea evolua, în timp ce prezenţa în teren a lui Dorel Stoica este sub semnul întrebării. Va reveni, în schimb, Prepeliţă, a cărui absenţă s-a cunoscut la ultimele trei partide. „Se fac eforturi pentru recuperarea lui Dorel, care este un jucător de bază la mijlocul terenului“, a spus team-managerul Silvian Cristescu, care consideră meciul cu Ceahlăul foarte dificil, având în vedere că nemţenii se vor agăţa de orice minge pentru a scăpa de ultimul loc din clasament.

Neagoe este însă optimist şi spune că va găsi soluţii, tehnicianul afirmând chiar că echipa mai are şanse să prindă cupele europene la anul, dacă va începe o serie de rezultate pozitive. „Geană“ susţine însă că va decide în ultimul moment dacă va conta pe Stoica şi Prepeliţă, chiar dacă cei doi s-au pregătit normal la ultimul antrenamet.

Nemţenii se tem de forma oltenilor

Moldovenii au sosit aseară în Bănie, antrenorul Gigi Mulţescu afirmând că se teme de forma arătată de alb-albaştri. „Universitatea este o echipă cunoscută pentru spiritul ofensiv de joc, cu atât mai mult atunci când e pe teren propriu. A arătat un reviriment, din punctul meu de vedere, are o forţă deosebită de joc, o circulaţie a mingii foarte variată şi periculoasă pentru adversar. Mai mulţi jucători ai Craiovei au ajuns în poziţii favorabile de gol, iar asta ne dă de gândit. Încercăm însă să obţinem cât mai multe de la acest meci“, a spus Mulţescu.

Echipele probabile:

„U“ Craiova: S. Lung - Bădoi, Găman, Mitchell, Rose - Wobay, Prepeliţă, D. Stoica, Şoavă - M. Costea, Fl. Costea. Antrenor: Eugen Neagoe.
Rezerve: Merlier, Barbu, Firţulescu, Nicolae, Dina, Badea.

Ceahlăul: Roheţki - Burlacu, Forminte, Viţelaru, Barna - Bădescu, Ferariu, Onciu, Cebotaru - Fabbron, Doicaru. Antrenor: Gigi Mulţescu.
Rezerve: Lipitor, Achim, Sofroni, Staicu, Macovei, Ţepeş, Prodan.

Arbitrii: R. Petrescu (Bucureşti) - I. Popa (Paşcani), A. Oniţă (Constanţa).

Partida Universitatea Craiova - Ceahlăul Piatra Neamţ va putea fi urmărită LIVETEXT şi FOTO pe craiova.adevarul.ro începând cu ora 13.30.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite