Ştiinţa lui Piţurcă, în căutarea revanşei cu Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova şi Pandurii se întâlnesc astăzi, de la ora 18.30, la Târgu-Jiu, în optimile de finală ale Cupei României. Alb-albaştrii din Bănie au o revanşă de luat în faţa gorjenilor, după ce aceştia i-au învins în campionat şi i-au eliminat de două ori din Cupă.

Derby-ul oltean din optimile Cupei României pare să aibă o favorită certă, Universitatea, prin prisma obiectivelor celor două echipe.

Trupa lui Victor Piţurcă are ca scop în acest sezon un loc în finala competiţiei surprizelor, cea mai scurtă cale spre Europa League, în timp ce Grigoraş şi ai lui se concentrează mai mult la campionat, unde nu stau deloc pe roze.

Ştiinţa vine la Târgu-Jiu cu gândul la calificarea în sferturi, dar şi la revanşa pe care o are de luat în faţa pandurilor.

Alb-albaştrii din Bănie au fost învinşi fără drept de apel în campionat de gorjeni (3-1 la Târgu-Jiu, în urmă cu o lună şi jumătate), iar în Cupă au fost eliminaţi de două ori de către Pandurii: 0-1, în „16-imi“ (sezonul 2007-2008) şi 1-4, în optimi (sezonul 2008-2009).

Piţurcă va folosi astăzi cea mai bună echipă, dar le atrage atenţia elevilor săi că meciul nu va fi uşor.

La Pandurii trebuie să jucăm la cel mai înalt nivel. Gorjenii au un lot bun, iar în campionat ne-au bătut de nu ne-am văzut. Se poate întâmpla să jucăm bine şi să pierdem, cum a fost cu Vaslui, aşa că trebuie să fim atenţi“, a spus managerul general al Ştiinţei, care se teme şi de starea gazonului de la Târgu-Jiu.

Universitatea va avea o susţinere masivă din tribune, aproape 1.000 de suporteri ai Craiovei anunţându-şi prezenţa pe „Municipalul“ gorjean.

Partida Pandurii - Universitatea Craiova va începe la ora 18.30 şi va putea fi urmărită LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite