Războiul sindicatelor la un spital din Craiova. Judecătoria şi inspectorii, sesizaţi în problemele dintre organizaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Sindicatului Sanitas de la Spitalul de la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova a acţionat instituţia medicală în instanţă. Reprezentanţii sindicatului au depus sesizare şi la ITM împotriva echipei administrative, pentru că aceasta ar fi început negocieri cu un alt sindicat din spital.

Conducerea Sindicatului Sanitas de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş a dat în judecată conducerea spitalului, pentru că a negociat un contract cu un alt sindicat din cadrul unităţii. „Sindicatul nostru are 724 de membri, iar Sindicatul Pneumoplus are doar 50, deci este minoritar. Spitalul începuse negocierile cu celălalt sindicat, ceea ce nu este legal, pentru că negocierea se face doar cu cel structura reprezentativă, iar aceea suntem noi“, a declarat asistenta medicală Ileana Ionescu, şefa Sindicatului Sanitas de la Spitalul de Boli Infecţioase.


S-au plâns la ITM


 Aceasta spune că a anunţat în nenumărate rânduri Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) despre aceste probleme.

Află ce spun reprezentanţii ITM şi ai Sindicatului Pneumoplus despre aceste probleme din ediţia locală de mâine a cotidianului Adevărul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite