Craiova: Speriaţi de facturi, oltenii îndeasă cămara cu conserve

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii vânează preţuri mici la legume, ca să aibă ce pune în borcane. Oamenii şi-au făcut calcule şi au ajuns la concluzia că tot mai bine ies cu murături făcute în casă, decât dacă le-ar cumpăra din magazine.

„Ăştia-s mici, tot aşa-i dai, mamaie?“, întreabă curioasă o craioveancă, plimbându-şi mâna prin gogoşarii aduşi de tanti Ana Fleară, din Cioroi. Răspunsul nu întârzie să apară: „Da’ ce? Nu-s tot gogoşari?“. Şi negocierea se opreşte imediat.
Bătrâna ştie că omul trebuie să îşi facă măcar câteva conserve, şi, are, n-are bani, câteva kilograme tot cumpără.

„Nu se poate, mamaie, fără murătură, că pui mâna pe o bucată de pâine şi ai ce mânca“, zice tanti Ana, hotărâtă să ţină de preţul gogoşarilor, 3,5 lei kilogramul, cât o putea.
Bine se dau şi castraveţii, confirmă o olteancă din satul Potlogeni, precizând că oamenii iau cam 10 kilograme de castraveţi, 10 de gogoşari. Îi are la 2 lei şi crede că-s prea ieftini, faţă de cum se vând prin Bucureşti, unde kilogramul ajunge şi la 4 lei, chiar şi la en-gros. Pentru cine cumpără, preţul ar putea fi mai mic.

„Nu sunt bani să pun cât vreau. Sunt şi cam scumpe. Săracii se uită tot la ce costă mai puţin, că fără conserve nu se poate iarna“, precizează Florica Bencea, care trăieşte cu 800 de lei pe lună.

Pepenii cât pumnul, variante la îndemână

Cu doar 1 leu, faţă de 2 - 2,5 lei gogonelele, iei kilogramul de lubeniţe mici, iar ascultând reţeta bătrânei Sabina Disagă din Rojişte, îţi vine să umpli borcanele cu ele.

„Eu arunc printre ele ceapă, morcovi, boabe de piper, nişte căţei de usturoi, pun sare cât cer, o ţâră zahăr şi le am toată iarna. Când muşti din una simţi că-i murătură“, povesteşte ea, poftind la o bucată de pepene murat.
Foamea iarna se mai drege şi cu un pepene de Leu, de la vestitul Constantin Buia, care-i creşte fără îngrăşăminte pe locul unde odată erau ţinute vacile comunei.

„Am pus preţ de criză, 1,5 lei, şi îi dau şi cu 1 leu dacă e cazul. Păi, e bine să ai dovleci, să-i coci, să faci plăcinte sau, cum zicea cineva, să îi umpli cu ceapă şi cartofi şi să-i bagi în cuptor“, spune nea Buia.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite