Craiova: Sfidează criza cu salarii mai mari de 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

60 de universitari de la Craiova stau liniştiţi timp de trei ani, după ce au reuşit să acceseze fonduri structurale. Bursierii proiectului finanţat din Fondul Social European, care promovează cercetarea avansată, sunt absolvenţi de doctorat şi au până în 45 de ani.

Sonia Drăghici şi Robert Bischin, asistent şi respectiv lector la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, se numără printre cei 60 de beneficiari din cadrul Universităţii Craiova ai proiectului „Parteneriatul universitar în cercetare - un pas înainte spre o şcoală postdoctorală a viitorului“. Sonia şi Robert sunt doctori în ştiinţe juridice în domeniul „Drept civil“, iar până la acest proiect aveau tot atâtea şanse de cercetare, precum au toţi cei care de doi ani de zile nu au mai văzut un ban pentru asta.

„O astfel de oportunitate te face să rămâi în sistem şi te determină să nu mai faci alte meserii ca să îţi completezi veniturile“, mărturiseşte Sonia Drăghici, specificând că salariul ei, de 1.400 de lei, va capăta o altă consistenţă cu cei 4.000 de lei primiţi prin acest proiect, lună de lună, timp de trei ani. Mult mai bine decât un profesor cu 19 ani vechime şi conducător de doctorat va câştiga şi Robert. „Am avut noroc, dar ne-am şi pregătit două luni“, povesteşte tânărul lector, recunoscător echipei de la Drept care a reuşit să acceseze aceste fonduri structurale.

Şcoală postdoctorală şi centru IT

Pentru un salariu de trei ori mai mare, cei 60 de tineri cercetători din toate cele 16 facultăţi craiovene vor munci cinci ore pe zi, 100 pe lună, cât este norma de cercetare. „La final ei vor trebui să prezinte o monografie ca unic autor, să aibă participări la conferinţe internaţionale, articole publicate“, spune decanul Facultăţii de Drept, Dan Claudiu Dănişor. Sediile Şcolii postdoctorale şi centrului IT, cu calculatoare racordate la o bază de date internaţională, vor fi amenajate în universitate.



Fonduri nerambursabile de peste 19.000.000 de lei

image

Parteneri în proiect mai sunt Universitatea Bucureşti şi „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu câte 10 cercetători fiecare. La nivel naţional, managerul proiectului de peste 19 milioane de lei este Gabriel Olteanu, secretar ştiinţific al Senatului Universităţii din Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite