Craiova: Se licitează cabinetele din Policlinicile Stomatologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, spune că medicii ar putea primi o perioadă de graţie
Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa, spune că medicii ar putea primi o perioadă de graţie

Cabinetele din Policlinicile Stomatologice deţinute de Consiliul Judeţean în Craiova vor fi scoase la licitaţie în perioada următoare.

Preţul de pornire al licitaţiei deschise este de 10 euro pe metrul pătrat în condiţiile în care un cabinet are cel puţin 10 de metri pătraţi. Medicii care vor să pună mâna pe un astfel de cabinet trebuie să dovedească faptul că au echipamente cu o vechime de maxim doi ani sau că intenţionează să le cumpere şi că au vechime în specialitate cinci ani. O altă condiţie impusă de administraţia judeţeană este ca medicii să asigure, prin rotaţie, servicii medicale de urgenţă, contractul de închiriere fiind desfiinţat de drept dacă chiriaşul „calcă strâmb”. „Trebuie să vedem cum rezolvăm problema aparaturii pentru că trecem printr-o perioadă dificilă. Ne gândim să trecem o perioadă de graţie de 1-2 luni până când îşi achiziţionează aparatura",a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La Policlinica din Brazdă vor fi şi medici cardiologi

Persoanele fizice şi juridice înscrise la licitaţie trebuie să facă dovada că nu au şi nici nu au avut în ultimele şase luni alte spaţii cu destinaţie de cabinete medicale, se arată în Regulamentul ataşat proiectului de hotărâre care va ajunge azi pe masa consilierilor judeţeni.
Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre, în cele 17 spaţii câte are Policlinica Stomatologică de pe Calea Bucureşti vor funcţiona cabinete stomatologice, un punct farmaceutic, şi un cabinet de radiologie. La Policlinica din Brazdă, pe lângă dentişti, vor mai fi chiriaşi şi medici internişti, pediatri, ORL-işti şi cardiologi în cele 18 spaţii ale imobilului.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite