Craiova: Sancţiuni aspre în spitalele din Dolj, unde directorii au raportat pacienţi fictivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii spitalelor din judeţul Dolj au fost taxaţi cu 300.000 de lei pentru că au declarat Casei de Asigurări de Sănătate pacienţi care în realitate nu existau.

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) spune că acţiunile de verificare au fost făcute la cererea şefilor din Bucureşti şi a Ministerului Sănătăţii Publice. "S-au desfăşurat în acest an, până la data de 10 mai, un număr de 108 controale la nivelul furnizorilor de servicii medicale. S-a verificat modalitatea de acordare a serviciilor medicale, corespondenţa între serviciile solicitate pentru decontare de către furnizori şi cele efectuate în mod real, precum şi modalitatea în care prescrierea şi eliberarea medicamentelor se încadrează în reglementările legale în vigoare", a declarat Daniela Gheorghe, purtător de cuvânt CJAS Dolj.

Acţiunile continuă

Echipele de control au luat măsuri aspre pentru directorii care au declarat Casei un număr de cazuri medicale mai mare decât cel care există în realitate. Până astăzi au fost aplicate 47 de sancţiuni. Specialiştii CJAS continuă seria controalelor, "care se vor intensifica în rândul asistenţei medicale primare, în ambulatoriul de specialitate clinic şi stomatologic, în asistenţa medicală spitalicească, de recuperare-reabilitare, la furnizorii de medicamente şi de dispozitive medicale", a precizat Daniela Gheorghe.

Directorii spitalelor au primit sancţiuni de peste 310.000 de lei, dintre care 300.000 de lei pentru bolnavii fictivi raportaţi Casei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite