SCM Craiova, învinsă la Buzău. Bora acuză ratările de pe extremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa feminină de handbal a SCM „U“ Craiova a pierdut duelul de astăzi, de la Buzău, din etapa a 5-a a Ligii Naţionale.

Moldovencele au câştigat cu 28-25, după ce au avut 14-12 la pauză. Gazdele s-au desprins la şase goluri în primele zece minute, dar craiovencele s-au apropiat la două goluri, diferenţă care s-a menţinut mei mereu pe tabelă.

SCM a avut de câteva ori şi un gol de recuperat, dar elevele Victorinei Bora au ratat şi echipa din Buzău a profitat, distanţându-se din nou la două goluri.

Aşa se întâmplă când faci greşeli şi ratezi nepermis. Toate cele patru extreme ale echipei au avut şansa să marcheze din postură de unu la unu şi au ratat. Iar în poartă nu era Paula Ungureanu“, a spus cu amărăciune Victorina Bora, autoare a patru goluri în meciul de astăzi.

Craiovencele au resimţit şi lipsa Mariei Rădoi, centrul cu cea mai mare experienţă din echipă.

Să sperăm că ne vom reveni pe parcurs. Am întâlnit şi echipe puternice în acest început de sezon, dar, astăzi, Buzăul era o formaţie de bătut“, a adăugat Bora.

Marcatoarele echipei craiovene la acest meci au fost Mihalschi (6 goluri), Crap (5), Bora (4), Briscan (3, toate din 7 metri), Gogoriţă (3), Mitran, Chitacu, Bădiţă şi Ilie (câte un gol).

Următorul meci pentru SCM este programat miercurea viitoare, la Caracal, cu Dunărea Brăila. Craiovencele au la activ o singură victorie, obţinută în etapa a 3-a, la Reşiţa.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite