Craiova: Radu Constantinescu este baritonul pasionat de grafica web

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzica o priveşte ca pe raţiune de a exista şi spune că nu se poate imagina fără ea. Dincolo de sunet, îşi mai găseşte uneori refugiu într-un alt univers creativ, cel al publicităţii.

Radu Constantinescu a intrat în Corala academică a Filarmonicii Oltenia în feburarie 2007, dar întâlnirea cu scena s-a produs cu mult timp în urmă, chiar în vremea anilor de liceu. În clasa a XI-a, timp de şase luni, a colaborat cu Teatrul Liric Elena Teodorini, ca membru în orchestra instituţiei. A iubit mai mult muzica simfonică decât opera, iar de când este parte din cor se simte împlinit.

Pe scenă, alături de Tudor Gheorghe

Seninătatea şi fragilitatea sa contrastează puternic cu energia şi forţa pe care le investeşte din plin într-un parcurs profesional pe care l-a aşezat categoric sub semnul evoluţiei frumoase. „Nu este deloc uşor în cor, dar este ceea ce vreau eu. Cineva îmi spunea că atunci când o coardă se strică la un instrument o înlocuieşti, nu la fel pot sta lucrurile când te părăseşte vocea. Trebuie să fii mereu atent. Îmi place că fac parte dintr-o echipă care merge într-o singură direcţie“, spune Radu, bariton în cadrul corului. A plâns pe scenă la primele aplauze primite, încercând un sentiment profund de regret că se termină. Cea mai frumoasă amintire ca muzician o leagă de anul în care a fost inaugurat centrul Craiovei, când a cântat cu maestrul Tudor Gheorghe în faţa a peste 60.000 de oameni. 


Întâi vioara, apoi viola şi pianul


Povestea lui Radu în lumea muzicii îşi are rădăcinile în copilărie, ca la majoritatea celor ce aleg acest destin. A studiat viora, apoi viola, de care s-a şi îndrăgostit şi pentru care a avut doi îndrumători: mama sa, Verginica Dina, şi profesoara Elena Oraveţ. Pianul a intrat în viaţa lui Radu Constantinescu în clasa a treia, iar studiul lui l-a încheiat în anul III de facultate. Cu viola a mers la concursuri, unul fiind de muzică de cameră, de la Piteşti, unde a luat premiul II. În anii de şcoală a avut parte de primul concert internaţional, în Italia, împreună cu Orchestra Liceului de Artă Marin Sorescu. Ca profesionist, prima mare aventură mondială s-a consumat în 2008, când Corala a străbătut Italia dintr-un capăt în celălalt. „A fost un turneu de vis. Am avut 52 de concerte şi 8 zile libere, dar a fost de neuitat“, mărturiseşte muzicianul.


Pasionat de publicitate


Un mare avantaj al profesiei l-a considerat apropierea de oameni. În contact cu ei se simte şi în celălalt domeniu pe care îl explorează cu plăcere, publicitatea, şi care reuşeşte să îi completeze într-o manieră elegantă veniturile. „Nu am vrut să fac lăutărie. Am ales un domeniu clasic şi sper să mă dedic lui toată viaţa. Advertisingul a venit în completare“, afirmă tânărul. Fiind fanul ideilor bune, Radu nu ezită să îşi încerce norocul în ipostaza de creativ, realizând grafica mai multor materiale promoţionale sau gândind cea mai bună strategie de promovare a unui produs sau serviciu.



Născut

19 aprilie 1985, Craiova.
Studii
Departamentul de Muzică din cadrul Facultăţii de Litere, Secţia Pedagogie Muzicală, Universitatea din Craiova.
Hobby-uri
Grafica, pescuitul.
Ce-i place
Sinceritatea. Îi apreciază pe toţi cei care se încăpăţânează să rămână verticali sau cât mai aproape de ideea de curăţenie morală şi sufletească. În ce îl priveşte, adoră să fie pe scenă, în faţa oamenilor care iubesc muzica şi îi fac mult loc în viaţa lor, fiind până la urmă mesagerii calităţii acestui univers în lume.
Ce nu-i place
Fiind o persoană care rămâne de partea corectitudinii şi face eforturi să nu se îndepărteze prea mult de ea, nu poate accepta parşivitatea. Nu agreează lipsa de profesionalism şi nu suportă discreditarea tinerilor atunci când se pune problema urcuşului profesional.


De fapt, ce este muzica pentru tine?

M-am gândit de multe ori la asta, mi-am pus şi eu întrebarea, iar concluzia a fost în cele din urmă că este a doua mea religie. Poate suna preţios, dar este pură realitate. Cred că doar cei aleşi pot lucra în acest domeniu complex, iar eu am privilegiu de a fi intrat în lumea lor.
O catedră în învăţământ te-ar tenta?
Să predau muzică pare tentant, dar nu aş face o carieră din profesorat. Sunt convins că sunt şi pentru acest domeniu destui oameni talentaţi, care la rândul lor nu s-ar vedea făcând altceva. Viaţa mea este pe scena Filarmonicii Oltenia, acolo mă simt eu însumi, acolo mă simt împlinit.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite