Craiova: Pune uniforma de poliţist în cui pentru munca la câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ilina susţine că nu se mai poate descurca cu banii, iar din această cauză a ales să îşi dea demisia
Daniel Ilina susţine că nu se mai poate descurca cu banii, iar din această cauză a ales să îşi dea demisia

Deşi practică meseria la care a visat încă din copilărie, agentul Ilina rupe rândurile pentru o leafă mai bună .

Cristian Dan Ilina (24 de ani), agent la Secţia 3 de Poliţie din Craiova, intră în concediu fără plată timp de trei ani şi pleacă peste hotare, să le muncească străinilor pământul. În 2007, când a intrat în Poliţie, nici nu se gândea Cristian Ilina că va da uniforma de om al legii pe sapă sau târnăcop. Presat de datorii, cu un salariu tot mai mic şi un serviciu plin de pericole, tânărul a decis să plece pentru o vreme  în Italia, ca muncitor necalificat. „Chiar nu ştiu ce voi face acolo. Nu îmi este frică de muncă, deşi recunosc că nu ştiu să fac altceva decât meseria mea de până acum. Cred, însă, că mă voi descurca. Sunt gata să lucrez în agricultură sau construcţii. Mai sunt mulţi colegi care vor să plece la fel ca mine“, a povestit poliţistul.

Daniel Ilina a primit diplomă de exclenţă pentru activitatea profesională

image


Cristian spune că nu se mai poate descurca deloc cu salariul de 950 de lei, în condiţiile în care doar ratele bancare îi uşurează portofelul de 680 de lei pe lună. Recunoaşte îngrijorat că nu şi-a mai plătit ratele de trei luni. S-a împrumutat la bancă pentru a-şi cumpăra o maşină, apoi, pe măsură ce leafa scădea, şi-a făcut un card de cumpărături şi o descoperire de card. „În 2009 aveam un salariu de 1.500 de lei şi  am mai primit 500 de lei pentru merite deosebite. Din păcate, într-un singur an, guvernanţii ne-au tăiat mai bine de 50 la sută din salariu“, explică bărbatul.

image

Citeşte întreaga poveste a poliţistului care pleacă la muncă în Italia în Adevărul de Oltenia de astăzi

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite