Craiova: Primăria vinde complexul Sucpi pe bucăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea scoate la licitaţie una dintre halele complexului comercial Sucpi, din cauza datoriilor acumulate de societatea patronată de fraţii Bacriz.

Potrivit anunţului de vânzare, este vorba de o hală situată pe Calea Bucureşti, în incinta complexului comercial, şi de terenul aflat sub aceasta, în suprafaţă de 1630 de metri pătraţi. Pe lângă datoriile pe care firma la care sunt asociaţi iordanienii Ahmad şi Imad Bacriz le are către bugetul local, firma figurează cu datorii imense şi la bugetul de stat. Potrivit situaţiei financiare declarate la sfârşitul lui 2008, Sucpi avea datorii de peste 16,6 milioane de lei şi pierderi de alte 4,4 milioane de lei. Ahmad Bacriz a declarat că afacerile îi merg din ce în ce mai rău, atât în sectorul de construcţii, cât şi în cel care vizează închirierea spaţiilor comerciale din complexul comercial Sucpi. „Foarte multe din standuri s-au închis, nu mai merge nimic. Nici măcar construcţiile", a spus afaceristul pentru AdS.

Licitaţia va avea loc pe 11 februarie, însă depunerea ofertelor se face până pe 10 februarie. Cei interesaţi să participe la licitaţie trebuie să depună o garanţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei şi să nu aibă obligaţii restante la buget.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite